Amintiri despre Eminescu - Alexandru Ciurcu
de Mihai Eminescu
Cand am cunoscut pe Eminescu, nimic nu m-ar fi putut face sa prevad gloria lui postuma. Scria la Timpul, iar eu la Unirea Democratica, organul junei stingi. Ne intilneam din cind in cind in vechea cafenea Labes, unde se afla acum palatul Societatei Nationale. Era cafeneaua cea mai frecventata pe vremuri. Ne gaseam acolo la o masa din colt citiva ziaristi, citiva transilvaneni, printre cari originalul Teofil Frincu, si puneam tara la cale, cum fac toti romani cind se intilnesc la cafenea. Eu luam o cafea sau o dulceata. Eminescu si ceilalti mai adesea cite o bere si, mai rar, cite un caputiner. In genere, Eminescu era tacut si ginditor. Mai mult cumpara de cit vindea. Figura sa cea plina si dulce de mocan respira blindetea si, mai totdeauna, parea ca suride. Ridea bucuros cind conversatia devenea glumeata si se amesteca in vorba spre a deveni apoi din nou taciturn. Dar, cind se atingea o chestiune care il interesa mai de aproape, se invoiosa, ochii ii sticleau de aproape, obrajii i se rumeneau si devenea expansiv. Ba, citeodata, se aprindea si incepea sa peroreze. Il interesau mai ales chestiile nationale, apoi cele sociale si mai in urma chiar cele economice.
Amintiri despre Eminescu - Alexandru Ciurcu
Aceasta pagina a fost accesata de 3532 ori.
