Corneliu Botez- La scoala din Cernauti
de Mihai Eminescu
La Cernauti, eu (Cornel Botez) si fratele meu Constantin, care traieste azi ca pensionar in Viena, am luat in septembrie 1861 locuinta la un domn Tirtec, care era antreprenor de birje si tinea in gazda si copii de scoala. Intre altii, el avea pe atunci "in cost" si pe elevul de liceu Mihail Eminescu, ai carui frati Ilie si Serban, desi urmau soalele tot in Cernauti, nu erau cu el impreuna, fiind, mai cu seama Serban, foarte violenti si batausi.
Casa in care sedea gazda noastra astazi nu mai fiinteaza; in locul ei sta mareata cladire a Universitatii din Cernauti. Pe atunci insa casa era inconjurata de o intinsa gradina de pomi roditori, iar in fund gradina se hotarea, printr-un zaplaz imbracat cu butuci de vita-de-vie, cu locul unei covalii.
Pe cand noi, istilalti, duminicile si in ceasurile slobode chiar a zilelor de scoala, mergeam adeseori sa batem mingea pe campul intins de exercitii din dosul gradinii publice, numit pe atuncea "pulvertum" (pulberie), si care loc, azi, e cu totul ocupat de o suburbie cu case si gradinite sistem "cottage" - Eminescu, care de altfel era un elev de mijloc, elev de trecere, cum s-ar zice, prefera sa stea acasa si sa citeasca felurite carti, care se gaseau in biblioteca liceului, ca : Povestirile lui Hoffmann, Olandezul zburator, Bianca etc; iar cand ne intoarceam seara acasa, el avea obiceiul de a ne povesti din cele citite. O facea asta si rugat fiind de noi, si de teama de a sta singur pe seara in odaia lui, caci era foarte superstitios si se temea grozav de stafii. Noi, ca baietii, ne-am folosit de aceasta imprejurare si iata cum.
Noi, fratii, amandoi locuiam intr-o odaie deosebita de a lui Eminovici, odaie care avea o fereastra cu gratii de fer, ce dadea in gradina. Ne indeletniceam cu prinderea pasarilor. Intre altele se prinse in colivia noastra si o ciocanitoare, care ina, pana a pune noi mana pe ea, faramase cusca si zburase. Sfatuindu-ne ce e de facut, pentru a nu mai scapa pe viitor asemenea pasare, facusem o colivie de lemn de soc, dar nici aceasta nu rezista ciocului puternic al ciocanitoarei. Ne sfatui cineva sa facem o colivie dintr-un bostan, mare, scobit pe dinlauntru si al carui capac avea sa cada peste pasare cand ea ar fi intrat inlauntru. Aceasta imprejurare ne insufla gandul de a face dintr-un dovleac, scobit un cap de mort, deschizand drept ochi doua orbite, alta borta drept nas si taindu-i in partea de jos si o gura, cu dintii ranjiti. Asezand inlauntru o lumanare aprinsa, el avea un chip destul de fioros, mai ales cand vreunul din nou, invalit intr-o prostire alba, il ridica cu bratele intinse deasupra capului, dandu-i astfel infatisarea unei stafii supraomenesti de inalte, din ale carei giulgiuri albe ochii scanteiau sinistru, dintre dintii ranjiti parca ieseau numai scantei. Cu aceasta namila il speriasem pe Eminescu, asa ca el se temea si mai mult a sta singur si venea serile la noi sa ne tie de urat cu povestirile sale.
Eminescu insa se planse gazdei ca casa era necurata si noaptea bantuita de stafii. Pentru a se increditna de adevar, Tirtec veni intr-o seara sa doarma in camera noastra. Isi fumase omul tutunul din ciubucul sau cel lung si in cele din urma atipi. Cand simtiram noi ca adormise de-a binele, deodata, dintr-un scrin ce era in camera noastra, se ridica o namila inalta infasurata in giulgiuri albe, cu ochi de foc, clantanind din dinti. In aceeasi clipa zurnaiau lugubru si geamurile ferestrei: cu o sfoara legata de clampa ferestrei, care nu era inchisa bine, unul din noi tragea geamurile de facea acel zgomot ce te cutremura, iar un glas inabusit - cineva vorbea intr-un pahar ce-l apasa pe buze - care parea a veni din departare, din gradina, spunea cu un ton cavaleresc: "Tirtec, iapa-ti pere-n grajd".
Desteptat din somn, birjarul cu ciubucul in mana da fuga afara, intra in gradna, dar da tocmai de ferarul de alaturi, care prin intuneric acatat intr-un pom fura merele gazdei noastre.
Oricum fie, Eminescu mereu citind si avand mai cu seama tragere de inima pentru istorie, s-a cultivat el insusi mai mult decit din socala, ale carei disciplini ca matematici, stiinti etc., nu-l prea atrageau; astfel isi dezvalea el tot mai mult darul sau narativ, cu care fermeca in serile lungi e iarna.
Incetand excursiunile noastre din pricina frigului, prinsem a ne indeletnici cu darea pe gheata. A mers si Eminescu oata cu noi, dar a cazut asa de rau, incat a lesinat, si noi, speriati rau, abia la-m putut aduce in fire.
De atunci n-a mai mers cu noi.
Nu era fire tocmai evlavioasa. Duminicile eram obligati toti elevii a ne aduna la liceu; aici ni se citea catalogul, ni se tinea o cuvintare de catre catihetul Kalinowski, cuvantare numita "exhortae", si apoi eram porniti "in gremio" la catedrala: Eminescu insa de multe ori pe drum se facea nevazut, "a sters-o" ziceam noi. Cu atat era mai nelipsit la redute (baluri mascate) si la teatru, care-si avea locul in sala otelului Moldavia din str. Lembergului. Mai cu seama cand trupa lui Fanny Tardini cu cei doi Vladicescu isi facea stagiunea in Cernauti, noi eram nelipsiti; bineinteles neavind mijloace de a plati locurile, ne strecuram in sala abia de la actul al doilea, printre publicul ce isesise in antract, fara bilete de control, ceea ce insa nu ne impiedica de a ne desfata, mai ales de comicul Comino, de care Eminescu facea mare haz.
In scoala Eminescu adora mai cu deosebire pe Aron sau Arune, cum isi zicea Pumnul, profesor de lilba romana, care, in afara de cartile didactice, ne da de citit multe poezii de Alecsandri. La moartea lui Pumnul s-a recitat intre altele o poezie de ocazie a lui Eminescu.
In mai 1862, din pricina hranei proaste -asa, bunaoara, la cina de seara nu aveam decat crupe de papusoi fierte cu lapte - noi ne-am mutat de la Tirtec, unde iarna ne gramadise pe toti elevii intr-o singura camera mai amrisoara, pentru a economisi incalzitul. Eminescu insa, pe care dl Tirtec il opri ca zalog, deoarece tatal sau nu platise "costul" pentru dansul la timp, a ramas acolo.
De atunci l-am pierdut din vedere (...)
Corneliu Botez- La scoala din Cernauti
Aceasta pagina a fost accesata de 4220 ori.
