Ioan Slavici - Eminescu si conservatorii
de Mihai Eminescu
Eminescu si Caragiale au scris in redactiunea ziarului Timpul pentru istoria zilelor in care au trait o pagina pe care numai putini dintre cei de astazi vor fi stiind s-o citeasca.
Timpul a fost infiintat sub directiunea lui T. Maiorescu, deci mai ales din indemnul junimistilor, care erau nu numai oameni cu pregatire literara, ci totodata si singurii conservatori care aveau o idee bine stabilita in ceea ce priveste rostul Partidului Conservator in viata de atunci a poporului roman.
Mai curand ori mai tarziu va trebui sa se iveasca cineva care va lua asupra sa sarcina de a lamuri aceasta parte din istoria noastra. Eu indeosebi nu am caderea de a o face, caci sunt unul dintre cei ce cu ajutorul "Junimii" si-a croit drum in lumea aceatsa si timp indelungat am luat parte la lucrarea culturala a "Junimii". E insa una pe care trebuie s-o spun daca e vorba sa-i dumiresc pe cititorii de astazi asupra lucrarii lui Eminescu in redactiunea ziarului Timpul.
Revista Convorbiri literare, sustinuta cu mari jertfe de d-l Iacob Negruzzi, directorul ei, si de amicii sai literari de atunci, era organ cultural al romanilor de pretutindeni. Coloanele ei erau deschise pentru scriitorii romani din toate tarile cu poporatiune romaneasca, si in Ardeal, in Banat, in Bucovina si in Macedonia ea era nu mai scumpa, ci mai ieftina decat in Romania. S-au si insghebat cercuri junimiste la Brasov, la Sibiu, la Caramsebes, la Nasaud, la Arad, la Cernauti si la Suceava, iara cauza culturala a romanilor de peste Dunare in coloanele Convorbirilor literare a fost atata timp sustinuta de catre Apostol Margarit.
Din acestea se invedereaza ca pentru junimisti statul roman nu era, vorba lui Eminescu, o expresiune geografica, ci focarul cultural al intregului neam romanesc. Aci trebuia sa se concentreze cele mai bune puteri vii ale neamului romanesc pentru ca, lucrand impreuna, sa consolideze poporul roman prin restabilirea in viata lui culturala a unitatii, fara de care o rodnica viata nationala romaneasca e peste putinta. Partidul Conservator nu putea sa-si pastreze pozitiunea traditionala decat puindu-se in fruntea celor insotiti in vederea unei asemenea lucrari.
Erau insa in Partidul Conservator de atunci si oameni dealtminteri foarte cumsecade, care nu vorbeau cu copiii lor romanesti, si acestia nu prea erau in stare sa-si dea seama despre o asemenea menire conservatoare a partidului din care faceau parte. Timpul nu era deci sprijinit cum ar trebui sa fie. Abonamentele nu erau destule. Vanzarea cu numarul era neinsemnata. Anunturile erau putine. Ceea ce lipsea trebuia sa se acopere din cotizatiuni, care erau pentru fiecare cu atat mai mari cu cat mai putini luau parte la ele.
Mai bine nu era nici dupa ce Titu Maiorescu, in urma unei neintelegeri cu Alexandru Lahovary, s-a retras de la Timpul.
Eminescu a intrat in redactiune dupa ce se retrasese T. Maiorescu, iar Caragiale a fost adus de Eminescu, care-l stia de mai nainte.
Scriau articole pentur Timpul membrii partidului cand erau inspirati, si comitetul partidului insarcina cand pe unul, cand pe altul dintre membrii sai cu supravegherea. Am avut rand pe rand pe generalul Florescu, pe Mavrogheni, pe generalul Manu, pe Manolache Costachi, pe dr. Keresztenyi, pe Grig. Paucescu, pe maiorul Alecu Catargiu, cel mai statornic si mai zelos dintre toti. "Baietii" faceau asa-zisa bucatarie a ziarului si scriau articole cand boierilor le lipsea inspiratiunea, iar eu mai eram si un fel de administrator, mana dreapta a casierului, timp indelungat cuconul Petre Millo, cumnatul lui Alexandru Lahovary.
Deoarece boierii numai rar de tot aveau timp pentru Timpul si inspiratiunile erau si ele rare, "baietii" ramaneau de capul lor, ceea ce pe ei nu-i supara deloc, dar supara adeseori pe altii, caci mai ales Eminescu nu era crutator nici fata cu membrii partidului cand se nimerea ca ei sa cada in vreun pacat, ba era in stare sa laude faptele bune si daca ele erau savarsite de adversari politic. Mult n-a trecut dar si a intrat si el in conflict cu Alexandru Lahovary.
Simtindu-se adanc jignit in demnitatea lui, Alexandru Lahovary a pus chestiunea in discutiunea comitetului.
Batranul Lascar Catargiu, care avea o deosebita slabiciune pentru Eminescu, a fost de parerea ca cel mai cuminte lucru e sa-i lase pe baieti sa scrie cum ii taie capul iar Lahovary ori vreun alt membru al partidului, care e nemultumit, ii face partidului un pretios serviciu scriind articole in care isi arata parerile.
Simtindu-se prin aceasta inca mai jignit, Lahovary n-a mai dat pe la redactiune, ceea ce baietii au luat drept un mare succes. Ar fi si fost daca de acum inainte n-ar fi scazut abonamentele, si altfel putine, si nu s-ar si sporit membrii partidului care se codeau cand li se cereau cotizatiuni pentru acoperirea deficitului. Eminescu era mare si tare la Timpul, stapan pe "baraca", dar pe o baraca subreda, zicea Caragiali.
Intrase intr-unr and si Ronetti Roman inr edactiune, dar, vazand cum merg lucrurile, numai putin a stat.
Era in prima parte a celor doisprezece ani de stapanire liberala, cei insetati de capatuiala aveau putina nadejde ca conservatorii sa vie la putere, si mereu se punea intrebarea daca va mai putea ori nu sa se sustie Timpul, de care azi se interesau mai putin decat ieri. Mai era apoi la mijloc si rautatea lui Caragiali, care-i canta lui Eminescu mereu la ureche ca e pacat de munca pe care o depune pentru o cauza perduta. Dupa parerea lui, era adeca "pe dric" Partidul Conservator, care nu mai putea sa-si sustina cum se cade organul de publicitate.
Timpul, cu toate acestea, se sustinea. Vorba era insa cum?
La inceput ziarul se tiparea in tipografia "Thiel si Weiss", care se afla instalata in casele societatii "Dacia", str. Lipscaniei, colt cu Calea Victoriei. In fundul curtii, la primul etagiu, se afla localul redactiunii, trei saloane mari si luminoase, cel din fund elegant mobilat, biuroul directiunii, unde se intalneau unii dintre cei mai insemnati fruntasi ai tarii, ca sa puna lumea la cale si sa le deie redactorilor indrumari, de care, ce-i drept, acestia nu prea tineau seama.
Dupa ce fruntasii au incetat a mai veni, au inceput redactorii a se duce cand pe la unul, cand pe la altul, care-i primea de obicei fie cu ceai, fie cu dulceata si cu cafeluta, si acum vorba nu mai era de indrumari, ci de imbarbatari.
Cat pentru Eminescu, el nu avea nevoie de imbarbatare. N-avea, ce-i drept, decat trei sute de lei pe luna, si fiindca si pe acestia numai cu chiu, cu vai putea sa-i scoata, se multumea cu atat, ba ar fi fost in stare sa dea de la dansul, daca ar fi avut de unde. Nu tot asa si Caragiali, pe care multi dintre cei ce nu-l cunosteau indeajuns il vor fi socotit om usuratec, care cheltuieste totdeauna peste puterile sale. El si era in adevar cheltuitor, dar nu din usurinta, ci din convingere. Dupa parerea lui, aveau nu redactorii sa se jertfeasca, ci boierii sa aduca jertfe pentru ca redactorii sa se poata imbraca, adaposti si hrani cum se cuvine. Deoarece de parerea aceasta mai erau si altii, am iesit din locuinta de la "Dacia" si ne-am mutat in strada Regala, cam unde se afla azi biroul "Burdin"
Aci era mai ieftin, dar tot prea scump, caci mai erau si multe altele. Cand se intampla ca d-l casier sa dea pe acolo, vai era de capul lui, caci dadeau navala asupra lui toti din toate partile cu conturile ce urmau sa fie achitate, una pentru tipograf, alta pentru hartie, iar alta pentru un rest din chiria localului, iara si iara, si alta pentru lefurile servitorilor, pentru onorariile personalului de redactiune, pentru marci postale, pentru luminat si incalzit. Om care stia sa-si pazeasca treaba, casierul nu se mai avanta pe la redactiune, si toate se spargeau in capul meu, care trebuia sa-i duc din cand in cand chitantele, dintre care multe ramaneau deocamdata neachitate.
Lui Caragiale nu putea sa i se intample asa ceva: el trebuia neaparat sa stoarca ceva din banii ce treceau prin mainile mele.
La sfarsitul lunei ianuarie, el avea de luat pe luna februarie cel putin 50 de lei. Avea deci luati la sfarsitul lunei februarie cel putin o suta de lei pe martie, iar la sfarsitul lunei martie incepea sa ceara anticipatiune pe luna mai. El stia sa ma ia totdeauna asa ca sa-mi fie greu a-l refuza. In cele din urma tot trebuia insa sa-mi pun piciorul in prag pentru ca sa incepem a scadea din anticipatiune.
El se oprea in fata mea si ma masura cu ochii o data de sus in jos si inca o data de jos in sus.
- Bine, omule - imi zise - aceasta le intrece pe toate! Ma stii ca sunt om cheltuitor si abuzezi de aceasta slabiciune a ema dandu-mi azi un pol si mane altul, ca sa ma tii legat si sa ma ai rob la ocna aceasta, unde se piseaza sare amara. Dupa ce m-ai deprins sa cheltuiesc mai mult decat mi se cuvine, ma sacai voind sa ma scazi la mai putin. Nu se poate, domnule! Ai rabdare, caci de mult mi s-a facut lehamite de a ma lupta pentru o cauza pierduta si umblu mereu sa fac un imprumut pentru ca sa ma rascumpar si sa scap de aici.
A si gasit apoi pe cineva care l-a ajutat sa scape pentru ca sa publice Moftul roman.
Azi, dupa patruzeci si mai bine de ani, putini vor mai fi stand la indoiala daca avea ori nu Caragiali dreptate cand zicea ca e perduta cauza pentru care se lupta Eminescu.
Pentru putinii acestia mai reproduc aici urmatoarea chitanta, din care rezulta ca in ajunul zilei de Sf. Dumitru pentru "patronii" ziarului Timpul era lucru greu sa dea redactiunii un acont de 350 lei.
" CHITANTA
Pr. 350, adeca trei sute cincizceci lei ce am primit prin d-l Slavici de la d-l casier, un acont asupra lefilor redactiunii Timpului pe curenta octomvrie.
Bucuresti, 23 octomvrie 1879
M. Eminescu"
Mai am sa adaug ca cei 350 lei erau scazuti din banii ce primisem pentru chiria pana atunci inca neachitata a localului. Eminescu a mai lucrat cu toate acestea inca patru ani aproape in redactiunea ziarului Timpul, caci multe a avut sa sufere, dar niciodata jicnit in demnitatea lui om n-a fost ca redactor al acestui ziar.
Amintiri despre Eminescu- Ioan Slavici- Eminescu la Viena
Ioan Slavici - Alecsandri si Eminescu
Ioan Slavici - Clopotnita manastirii Putna
Ioan Slavici - Eminescu si conservatorii
Aceasta pagina a fost accesata de 2494 ori.
