Amintiri despre Eminescu- Ioan Slavici- La Putna
de Mihai Eminescu
Parintele arhimandrit Arcadie Ciupercovici, egumenul amanstirii Putna, era unul dintre cei mai caldurosi sprijinitori ai nostri si astfel si povatuitorul nostru firesc in executarea lucrarilor de pregatire.
In situatiunea in care ne aflam, nu ne mai ramanea decat sa executam in toate amanuntele lui programul stabilit de comitetul central la Viena, deci fara ca sa-si fi putut da seama despre greutatile ce se vor fi ivind la fata locului.
Manastirea Putna se afla in fundul unei vai, din sus de Vicov, la departare de cateva ceasuri de la Radauti, cel mai apropiat orasel, si inca mai departe de Hadikfalva, atunci cea mai apropiata statiune a liniei ferate Cernauti -Itcani. Deoarece prin ziare se mentinea stirea ca serbarea va fi oprita si noi nu puteam s-o dezmintim, multi steteau la indoiala si numai de la putini primiseram instiintarea ca vor veni la serbare. Ne apropiam la vreo 2 000 de persoane.
Aveam deci sa facem rpegatiri ca sa transportam lumea aceasta de la Hadikfalva la Putna, s-o adapostim in sat si in amanstire si s-o hranim timp de doua zile.
Nefiind in manastire incapere, trebuia sa cladim porticul festiv pe un tapsan din fata manastirii, si el trebuia sa fie bine acoperit si destul de mare, ca sa se poata intinde in el mese pentru doua mii de tacamuri.
Dupa planurile facute de pictorul Bucescu pentru portic, pentru arucrile de triumf si pentru decoratiunile din curtea manastirii, ne trebuiau vreo 200 de steaguri, iar pentru iluminatie, cel putin 500 de lampioane de hartie, 5000 candele si 100 de stiubeie de rasina, care aveau sa fie aprinse pe culmile dealurilor de dimprejur.
Pentru ca serbarea sa fie mai impozabila, trebuia sa adunam cat de multe treascuri, ca sa descarcam salve in seara sosirii oaspetilor si in timpul ceremoniei religioase.
Deoarece numarul oaspetilor era inalculabil, ni se putea intampla sa nu avem in ziua serbarii destul hrana ori sa adunam prea multe proviziuni. Nu ni-a ramas dar decat sa zidim la Putna cateva cuptoare, pentru ca painea sa ni se poata coace dupa trebuinta. Tot astfel macelarul era invoit sa aduca la Putna 200 de vite si sa taie din ele dupa cum va fi cerand trebuinta.
Pentru pregatirea bucatelor se zideau in apropierea porticului festiv mai multe vetre, la care aveau sa lucreze bucataresele sub conducerea unei gospodine.
Pentru popor indeosebi prevazuseram doua cazane de tocana si un bou fript intreg la frigare de cinci metri.
Toate aceste se planuiesc usor, dar nu se pot executa fara de incurcaturi.
Comitetul a mobilizat atat pe seminaristii din Cernauti, cat si pe baietii de la cele doua gimnazii din Bucovina, si zece vieti dac-as trai, tot n-as uita niciodata zelul neobosit, indelunga rabdare si spiritul de disciplina al acestor muncitori, care adeseori se multumeau cu mamaliga goala, caci pane eram nevoiti sa cumparam de la Radauti si adeseori ne lipseau banii.
Avuseram Eminescu si eu dreptate cand am zis ca totul se face de la sine.
Pe cand unii purtau socotelile ori scriau in biroul comitetului, altii faceau munca de salahori, iar altii cutreierau satele, ca sa angajeze carute pentru ziua de 14/26 august, ori sa adune velinte, cearsafuri si perini pentru asternuturi, farfurii, tacamuri si fete de masa pentur banchetul festiv, si pana in ziua de astazi mi-a ramas inexplicabila increderea cu care romanii din Bucovina ne-au incredintat avutul lor.
Grija noastra, a tuturora, era sa nu ne punem in conflict cu autoritatile locale, si nic nu ne-am pus (...)
Se adunase la Putna multa lume si padurile dimprejur rasunau de zgomotul ce se facea la manastire. Pe cand dulgherii lucrau ciocanind la porticul festiv si la arcurile de triumf, iar zidarii se certau cu salahorii la cuptoarele de pane si la vetre, oamenii platiti cu ziua carau cetina pentru decoratiuni si stiubeie pline de rasina pentru iluminatiune, unii dintre baieti lucrau la ghirlande si la lampioane, altii turnau seul topit in paharele de candela si asezau fitilurile in paharele pline, iar altii descarcau proviziuni si fel de fel de lucruri adunate mai ales de pe la preoti.
In mijlocul acestei lucrari febrile ne-am pomenit cu o ceata de jandarmi, al carei comandant ne-a invitat sa incetam lucrarile.
Acum era randul baietilor sa se risipeasca prin padurile de dimprejur.
Deoarece jandarmii primisera ordinul de a sta in permanenta la Putna si de a aresta pe orisicine care ar fi voind sa lucreze mai departe, nu ne-am ramas decat sa intrerupem lucrarile si eu am plecat la Radauti, ca sa rog pe capitanu districtului sa dea ordin pentru retragerea jandarmilor, caci ziua de serbare se apropie si trebuie sa grabim cu pregatirile.
Capitanul, dl Renei, roman si el, tinea in toata sinceritatea sa nu ne faca greutati, dar avea ordine si se plangea ca-i facem greutati prin imptorivirea noastra.
Nu mi-a fost greu sa-l linistesc. I-am declarat ca primesc raspunderea pentru cele ce se vor mai face, am luat angajamentul ca voi inceta lucrarile si-i voi trimete pe baieti acasa indata ce voi fi primit o noua invitatiune in acest sens, si jandarmii au fost retras, iar noi am urmat lucrarile cu zel, dar s cu inima indoita.
Peste cateva zile a aparut in Czernowiczer Zeitung (Ziarul de Cernauti), organul oficial al guvernului, o notita binevoitoare despre pregatirile ce se faceau petru serbare, notita care a fost reprodusa in coloanele celor mai multe dintre ziarele romane, intre care si Romanul.
Nu voi face incercarea de a descrie manifestatiunile de bucurie cu care baietii au primit notita aceasta. Plangeau unii, chiuiau altii, iar altii se adunasera ca sa cante in cor Gott erhalte (Gott erhalte, Gott beschutze - "D-zeu sa-l tie si sa-l ocroteasca", imn in cinstea imparatului Franz Josef) si nimeni nu mai ra in stare sa lucreze.
Era acum mai presus de toate indoiala ca vom putea sa ne adunam la mormantul lui Stefan cel Mare si sa ne manifestam in toata libertatea simtamintele de pietate, si eu ma simteam nemangaiat ca unii dintre furntasii fratilor mei din Bucovina staruiau si acum in hotararea lor de a nu lua parte la serbare.
Nu are hotar lipsa de incredere a omului. Pe cand noi luam bunavointa aceasta drept dovada de intelepciune politica, ei ziceau ca guvernul ne da voie sa aranjam serbarea numai pentru ca sa-i puna pe dansii la incercare.
Dar noi, tinerii, nu mai scrutam intentiunile, ci ne bucuram de faptele neindoioase.
Frumoase zile am petrecut la Putna si nu pot sa mi le reamintesc fara ca sa fiu cuprins de duiosie. Vazand multele si marile mizerii ale vietii noastre comune, stau adeseori si eu cum statea Eminescu la indoiala si mi-e parca nu mai poate sa mearga inainte viata noastra nationala, in care miseii si neputinciosii atat de usor pot sa-si deschida drum larg; mi-e insa destul sa-mi aduc aminte de baietii aceia ca sa ma rusinez de propria-mi slabiciune si sa ma patrund iar de increderea cu care atunci priveam in viitor.
Nu era greutate din fata careia se dadeau indarat, nu osteneala care-i obosea, nu sarcina pe care n-o puteau cu multumire si toate le faceau cu voie buna, mereu glumind si cantand mereu. Aceia dintre dnasii care mai traiesc inca isi vor fi aducand si ei cu multumire aminte de acele zile pline, cand lucrau ziua si noaptea, dormind cu randul, mancand pe apucate si adapostindu-se claie peste gramada in casa darapanata ce se afla in fata manastirii.
Fericiti noi care aveam parte de asemenea amintiri din tineretile noastre, si inca mai fericiti am fi dac-am sti ca li-e dat copiilor nsotri sa le aiba.
Eminescu, venit cu vreo opt zile inainte de serbare, a luat si el arte la multumirile noastre. Tot atunci a sosit si delegatiunea colegilor nostri din Bucuresti, G.D.Teodorescu, Ioan Bratescu si Gr. Tocilescu, toti trei baieti inimosi si plini de focul sacru al tineretelor.
Unul dintre dansii, Gr. Tocilescu u ne-a fost de mare ajutor. Prea erau multe la Putna inscriptiunile si antichitatile, pentru ca tanarul arheolog sa poata avea destula inima si pentru steaguri si lampioane ori pentru cazanele de tocana.
Nepretuit ne-a fost insa ajutorul pe care ni-l dedea I.Bratescu, care stia sa conduca lucrarile si sa puna mana cand era nevoie. Mai ales in seara de 14/26 august, cand publicul a dat navala asupra manastirii, cel mai activ dintre membrii comitetului de primire era el.
Raposatul G.D.Teodorescu, atunci tanar foarte simpatic, vioi si zelos, alerga iute ca piperul de ici pana colo, observa cu ochi ager toate neajunsurile, nu trecea cu vederea nici un amanunt si astfel se facuse in curand indispensabil. Tocmai de aceea insa ne suprama pe el cand ne pomeneam c-a disparut si sta ascuns in vreun colt retras, ca sa-si scrie darile de seama pentru Romanul. Abia azi am ajuns sa-i dau dreptate, caci, fara darile de seama facute de dansul, multe din cele petrecute atunci ar fi fost date uitarii, si avea Gr. Tocilescu dreptate cand zicea ca abia peste o suta de ani va putea sa ne spuna daca au ori nu vreo valoare steagurile noastre.
Iesenii au sosit mai tarziu, dar la timp si mai numerosi. N-au luat parte la lucrarile de pregatire, dar au ostenit cu atat mai vartos in seara primirilor si in ziua serbarii. Stalpii lor erau Maronescu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Eminescu, si C.Istrati, tanar inalt nu numai la faptura, ci totodata si la fire, si om pe care timpul il lasa neschimbat in trecerea lui.
Deasupra tuturora se ridicau doi oameni scurti si indesati, pe care toti ii soocteau mai chibzuiti decat noi, T.Nica si A.Xenopol, atunci treizeci si doi de ani mai tanar decat astazi.
Imprejurul nostru steteau in sfarsit adunati vreo cincizeci de "baieti", impartiti in sectiuni, fiecare cu rostul lui.
Dl capitan Renei fusese insarcinat sa asiste el insusi ca comisar la serbare si s-a invoit sa opreasca pe jandarmi la Vicov, iar politia sa fie tinuta de de stundeti in timpul serbarii. La Putna au venit numai sase dintre jandarmi, romani si acestia; ei au fost pusi la dispozitiunea noastra.
Eu inca de mult eram de prisos. Munceau altii, mai ales Dan, casierul, tutuora nesuferit pentru zgarceania lui, si V. Moraru, care primise sarcina purtarii de grija pentru hrana. Dupa ce au sosit dar bucurestenii, profitam de ocaziune ca sa ma plimb cu tanarul argeolog pe la icoane si pe la ruinele de prin imprejurimi. Acum, in sfarsit, cand erau toti la Putna, nu-mi mai faceam nici o mustrare cand ii lasam pe ceilalti sa faca ceea ce vor.
Oaspetii - asa le ziceam noi - au sosit in ziua de 14/26 august, multi in trasuri, chiar si unii din Moldova; cei mai multi au venit insa pe calea ferata pana la Hadikfalva, iar de acolo in carutele adunate de I. Luta de prin imprejurime.
Inceputul serbarii a fost in amurgul serii, cand carutele aceste au sosit la manastire. Cativa dintre membrii comitetului plecasera la vale, ca sa primeasca pe oaspeti la arcul de triumf pe care-l rdicaseram la hotarul satului Putna si sa le ureze "bun venit!"
Restul comitetului si baietii, vreo patruzeci de insi, asteptau la poarta manastirii ca sa-i primeasca pe oaspeti si sa-i duca pe la adaposturile pregatite pentru dansii.
Arhondaria era rezervata pentru deputatiunea din Moldova, n fruntea careia se aflau M.Kogalniceanu, V.Alecsandri si Chr.Cherchez, primarul Iasilor; celelalte incaperi din manastire erau pline de paturi rustice pentru cocoane, iar restul publicului avea sa fie adapostit parte pe la sateni, parte intr-un mare patul, pe care baietii il prefacusera intr-un vast si foarte frumos dormitor.
Deoarece oaspetii nu soseau deodata, ci intr-un lung sir de carute, despre o primire in toata regula nu putea sa fie vorba.
Amintiri despre Eminescu- Ioan Slavici- La Putna
Aceasta pagina a fost accesata de 4139 ori.
