Finul lui Dumnezeu
de Mihai Eminescu
Poveste, poveste - da eu nu-s de pe cand povestile - eu sunt de mai incoace, da m-am dus intr-o zi la soacra-mea s'am gasit un sac de povesti, si venind a casa l-am scapat jos si s-o despicat sacul si de-atunci s-o implut lumea de povesti s' am invatat si eu una si t-o spun d-tale.
Era odat-un om s-avea doi feciori. Acu femeia era 'ngreunata s-o facut un baiet, da el era sarac, n-avea cine i-l boteza. Iaca pe-acolo era D-zeu si sf. Petrea. si D-zeu i l-o botezat s-o ramas baietul nazdravan.
Da la urma baietului a facut o fata, s-asa era de frumoasa, de la soare te puteai uita, da la dansa ba. Treaba ei era sa duca demancat in tarina. Ducand ea demancat in tarina a zarit-o un zmeu si s-o pus pe-atata s-o ia. Da finul lui D-zeu era nazdravan s-o zis asa fetei: ca el a face o brazda de plug pana la demancat si ea totdeauna pe brazda sa mearga la fratii ei. Da finul lui D-zeu era nazdravan nu era, da zmeul strasnic. El a si stiut ce-o urzit Frate-sau s-o tras brazda cu plugul pan' la casa lui. Fata s-a dus cu demancat drept la curtea zmeului. Asteapta ei sa vie - nu-i!
- Eh! mama, ma duc sa-mi caut sora ca mi-a luat-o zmeul - a zis finul lui D-zeu! s-o facut el o boamba de fier la tigani in loc de calauz si-o zvarlea si el mergea dupa dansa.
A ajuns pana la o fantana si la un copac. Acolo puindu-se el sa se odihneasca, aude zicand asa: Doamne, Doamne, de-ar veni mama c'acusi ne mananca balaurul!
- Oare cine sa s-auda?
Se uita-n varful copacului, vede doi pui de pajera.
- Copiilor, da unde-i balaurul cel care va mananca?
- E - aici in fantana.
- Mult v-o mancat pan' acum?
- Ia, v-o douazeci si patru.
- Ia las ca va scap eu.
Se suie 'n varful copacului langa pui. Da balaurul intinde - un cap sa ia un pui. Da el avea palos si taie capul. intinde si celalalt si-i taie s' acela. Acu puii nu stia ce sa-i faca de bucurie si zice asa:
- Cati frati am fost noi, pe toti ne-a mancat, numai noi doi am ramas. Dac-a veni mama, mare, de bucurie are sa te manance; vara-te sub aripa mea.
S-o varat sub aripa lui si nu s-a vazut. S-aude un vuiet mare; vine pajera. Pajera era mama vantului.
- Dragii mamei nu v-a mancat!
- Finul lui D-zeu ne-a scapat.
- Unde-i sa-l mananc de bucurie.
- Ma rog, mama, daca l-ai manca sa-l faci inapoi.
- Da unde-i?
- ii la rasarit.
Da ea a'nceput a vajai tare la rasarit. Da puii zic catre finul lui D-zeu:
- Mama, are sa-i treac' un foc de-a te manca pan ce va ajunge la rasarit. Vine.
- Nu-i dragul mamei.
- Iacata-li-i, mama!
Da ea-l ia si-l inghite si cand l-o facut inapoi asa s-a facut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.
- Ce sa-ti fac pentru binele ce mi-ai facut, ca mi-ai scapat copiii - a zis pajera.
- Sa-mi spui unde-i zmeul cu sora-mea.
- Nici n-am vazut, nici n-am auzit.
- Altmintrele nu-mi multumesti.
- Sa suier sa-mi vie ficiorul, vantul de la rasarit.
s-o suierat ea odata s-o venit un om - era statul lui de o palma si barba lui era de un cot si calare pe-un iepure schiop. si-i zice pajera:
Statu-palma
Barba cot
Calare pe-un iepure schiop
Unde-i zmeul ce-a luat pe fata, pe sora lui finul lui D-zau?
- Nici n-am auzit, nici n-am vazut. Daca n-o fi stiind frate-meu, vantul de la miaza-zi. Cand o suflat odata, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari si n-avea ochi. Da cand sufla, peste tot locul s-auzea.
- N-ai vazut, n-ai auzit pe zmeul care a luat pe fata, pe sora lui finul lui D-zau?
- Nici n-am vazut, nici n-am auzit.
- Ce-i de facut? zice Pajera.
- Da n-o fi stiind fratii nostri cei de cruce?
- Da unde-s?
- Aicea-s departe. Trebuie sa ne ducem loc mult. Na-ti un firicel din parul meu, na-ti si din barba mea si te porneste baiete la drum. si sa pui perii 'n trei si cand la o vreme de nevoie sa suieri intr-insii, eu, noi ti-om veni intr-ajutor si fa de-a-dreptul pe aici si-ai sa dai de padure si tot te du 'nainte.
Se ia el si se porneste, merge pan-in padurea ceea... cand in mijlocul padurii vede - o fumarie strasnic de mare incat se 'nnadusea, nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum binisor si gaseste pe mama zmeului-isi parlea parul de pe picioare ca era cald strasnic si nu mai putea.
- Buna ziua matusa.
- Multamesc D-tale voinice, da - zice - und-te duci voinice?
- Caut curtea zmeului, matusa.
- I, flacaule! Mult trebuie sa mergi pan ce-i ajunge si nu mai ramai cu zile de te-i apropia.
- Ma rog, matusa, sa-mi spui unde-i drumul cela, ca nu mi-i frica... ma duc.
- Eu nu-l stiu, dragul matusii.
El, ducandu-se asa prin padure, aude - un glas de om zicand: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce sa fie - acolo? Vede un om sezand, greceste, jos:
- Da ce te vaiti, bade?
- De pe noua lanuri grau am strans si tot paine l-am facut si l-am mancat si tot mi-i foame.
- Hai cu mine.
- Hai.
Mergand el mai departe a auzit un glas de om zicand asa: tare mi-i sete.
- Buna vreme, omule. Pentru - ce ti-i sete, nu gasesti apa sa te saturi?
- Cate iezere a fost in padurea asta toate le-am baut si tot mi-i sete.
- Hai cu mine.
- Hai.
Mergand ei asa mai departe a intrat in alta padure tustrei s' aude sub tufe un fosnet. Cine era? Vantul de amiaza cel cu buzele mari.
- Buna vreme, vantule, ce faci aici?
- Ma stapanesc sa-mi tin suflarea si sa 'mpusc un tantar. Da sa-l impusc sa nu-i sparg pielea.
- Da unde-i tantarul, ca eu nu-l vad.
- ii langa soare.
- Lasa, hai cu mine.
- Ba nu. Eu ma duc dupa tantar, duceti-va voi inainte.
Merg ei mai departe si ajunge la palatul zmeului. Zmeul era la vanat si fata sedea 'n cerdac.
- Buna vremea, soro.
- Mi-o spus zmeul ca vii dupa mine. Da-ntoarce-te ca te prapadeste.
- Nu mi-i frica.
- El acus vine,-i la vanat.
Vine zmeul.
- Bine-ai venit, finul lui D-zeu.
- Bine te-am gasit, cane de zmeu.
- Hai la lupta.
- Hai!
s-o luptat ei trei zile si trei nopti si nu-l putea dovedi si nu se da nici zmeul, nici finul lui D-zeu.
El a aprins perii cei doi s-o venit vantul de la rasarit si de la amiezi si cand s-o pus buzele'n trei drept in jumatate a despicat zmeul cand a suflat. O jumatate a murit ca era c-un cap, da o jumatate nu, ca era cu doua-ca era cu trei de toate. si s-a rugat finul lui Dumnezeu strasnic la Statul-Palma-barba-cot.
- Nu-ti pot face nimic, ca el s-o dus la-mparatul tarii istia sa spuna ce i-ai facut. De-acu Dac-ai pute lupta-te cu - acela.
Acu el s-a pornit cu sora-sa.
Cand a ajuns aproape de palatul imparatului celuia nu era de chip sa treaca, asa era de strasnic si mergand el prinprejur a ajuns la o balta. Pe balta ceea era trei baieti si se bateau de la o cusma, de la un bici si de la o sula.
- Ce va bateti, mai baieti?
- Aiestea ne-o ramas de la tatal nostru si nu ne putem imparti.
- si la ce va trebuie voua aiste?
- Cand pui cusma 'n cap nu te vezi, cand dai cu biciul te sui la curtea 'mparatului, cand ii zice: sula - sulicica - te suie 'n dealul de stecla.
- Da' 'n dealul de stecla cine sade, ce cautati voi acolo?
- in dealul de stecla tine 'mparatul pe fata.
- De ce o tine acolo?
- Ca sa n-o ia zmeii.
- Pana cand?
- Pana s-a gasi un voinic ca sa omoare zmeul... Cel ce-a omori zmeul ii da fata 'mparatul.
- Mai baieti, eu voi face buna dreptate, varati-va toti in iaz si eu v-oi zvarli cate una, cine-a prinde mai iute aceluia sa fie.
El, viclean, ia toate-n mana, vara pe baieti in apa si pe urma da din bici si-l suie pe dealul unde sedea 'mparatul, la curtea-mparateasca.
La curtea 'mparatului era o mandreata, ca nici nu se poate povesti. imparatul sedea afara, - era batran si bea lulea.
- Buna vremea 'mparate!
- Multamesc D-tale voinice! Tare om trebui sa fii d-ta de vreme ce te-ai suit aici la mine.
- Asa 'mparate, am venit sa omor zmeul, sa-ti scap fata.
- Zmeul n-o venit inca la mine. Da s-aude c' aicea 'n vale 'ntr-un iaz, este noaptea si se cearca de a se sui sa ia fata din dealul cel de stecla.
- Ramai sanatos, imparate.
- Mergi sanatos, voinice.
- Ma duc dupa zmeu. Daca l-oi omori imi dai fata.
- ti-oi da-o.
Ajunge el la iazul cel unde o gasit baietii. Pune cusma 'n cap, se face nevazut si se pune sub o tufa de buruieni. Da el era frumos si puternic, da era sarac. Pe iazul cela era o covata cu fata-n jos. La miezul noptii aude el un vuiet strasnic. Aceea era balta draceasca, venea dracii si da poronci noaptea. Vine dracul cel mai mare, se pune calare pe covata (Scaraotchi). s-o suierat strasnic s-o venit draci schiopi, chiori, s' o 'nceput sa 'ntrebe Scaraotchi ce trebi au facut ei?
- Eu am intartat trei baieti, ca doar s-or ucide unul dintr-insii. Pacatul mare c-o venit finul lu' D-zeu si le-o luat.
- Da tu?
- Eu am intartat pe vantul de la amiezi sa rupa 'n jumatate pe zmeul cu trei capete si doua capete o scapat, da jumatate-i mort.
- N-ati facut nici o treaba, sa va 'nvat eu ce sa faceti. Langa balta asta mai la vale, este o comoara de bani. Comoara unui mosneag si mosneagul are sa moara iest-noapte. Duceti-va si puneti mana pe banii ceia sa fie-a nostri.
- Da daca ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiasca?
- Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mana pe dansa.
- Nime, nime-n toata lumea nu se poate?
- Ba se poate, da iaca ce: dac-a veni finul lui D-zeu pana ce nu-ti pune voi mana pe bani si s-a intampla s'aduca apa de ceea care l-o botezat si ne-a stropi, ne frige, si el a lua banii.
Cela a auzit. Se scoala dimineata si se porneste sa se duc' acasa. Lui ii zburda dupa bani. Ajunge el acasa.
- Mama unde-i apa ceea ce m-o botezat pe mine?
A gasit ma-sa 'n biserica langa sf. Pricestanie si ia el si se porneste iar inapoi. Ajungand acolo - dracii era la bani toti. Se duce si s-apropie, ii stropeste. Dracii tipa si-i zic:
- Ma rog, finul lui D-zeu, ce vrei ti-om face, numai nu ne arde.
- Daca mi-i aduce zmeul cel scapat, eu v-oi da drumul.
- Ma rog, iaca ma duc sa-l aduc.
s-a luat un card de draci strasnic de multi.
- Da viu poate nu ti l-om pute aduce.
- Mort nu vreau, viu sa mi-l aduceti.
si s-o apucat dracii s-o facut un fedeles de fier si s-o dus dupa zmeu sa-l puie 'n el. Cand l-a adus asa era fedelesul de greu, de numai dracii-l putea ridica.
- Pune-l aici.
Da din bici si-l suie la - mparatul cu fedeles cu tot.
ii Zice 'mparatul:
- Ce ai aici?
- Aici-i toata puterea mea 'mparate... arata-mi fata ori o destup. imparatul de-odata s'o'ngrozit, da pe urma (el, viclean) o aduce s-o vada el. Da-mparatul pe unde se suie pe dealul cel de stecla nu se stie, el avea o putere strasnica, nestiuta. Dupa ce-a adus-o, da el dupa ce-a vazut-o a nebunit, asa i-o picat de draga. Da, sa ierti d-ta, si el ei.
- Voinice! te-i cununa cu fata mea, dar daca mi-i spune cum dai drumul puterii d-tale.
Da el de draga ce i-a picat fata s-a pierdut mintea.
- imparate, eu te-am amagit, da aicea-i zmeul. imparatul striga degraba:
- Omoara-l voinice, ca el acusi sparge fedelesul, ca eu l-am prins odata si l-a spart.
El de bucurie ca sa-i dea fata, odata a 'nceput sa ucida zmeul. ii turna resin' aprinsa pe la cep s' o 'nceput asa de strasnic a tipa zmeul de se cutremura palatul 'mparatului. Dupa ce-o murit zmeul, a'nceput a iesi un fum, asa de strasnic mirosea de greu, decat voinicul a picat ca mort. Da-mparatul, bucuria lui, a luat s-a pus pe voinic in fedeles si i-a dat drumul de vale. si el a luat fata s-a suit-o 'n dealul cel de stecla. Da bietul voinic cand a picat el mort i-a ramas sula 'n cerdacul imparatului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el in fedeles...
- I doamne!, viclean am fost, da mai viclean imparatul. Ce sa fac eu? incepe el a se izbi ca sa iese de acolo. Da cata putere avea el nu putea ca sa sparg' acela. Da el mai ave o bucatica din barba lui Statu-palma-barba-cot. Aprinzand, incepe a veni el cu iepurele cel schiop pe fedeles.
- Scapa-ma.
O 'nceput a bate iepurele s-o spart fedelesul. (Ca toata puterea vantului de la rasarit e 'n iepure; iepurele de ce fuge asa tare?). Scapand el, ii zice Statu-palma asa:
- De-acu inc'o data daca mi-i chema, apoi pe urma nu-ti mai fac, ca de trei ori ii data ca sa-ti fac bine.
Acu el bate din bici s' ajunge la-mparatul. Da-mparatul zvarlise sula.
- Am venit, imparate, sa-mi dai fata.
Se face ca nu stie, ca l-a dat cu fedelesu 'n jos.
- Eu ti-oi da fata, daca te-i duce la dealul cel cu flori si mi-i aduce o floare din mijlocul gradinii celeia, eu ti-oi da fata
Se ia el si se porneste, s-o mers el cale de-un an. Cine era 'n gradina acolo? Era Statu-palma.
- Ei voinice, tocmai s-aci ai venit dupa mine?
- Am venit, mi-ai zis ca mi-i mai face un bine. Sa-mi dai floarea din mijlocul gradinii istia.
El i-o da. Asa era de mandra, asa amirosea de frumos floarea - acea de te - adormea. Ajungand la-mparatul, i-o da.
- Daca mi-i mai face ceva eu ti-oi da fata. Eu oi frige (cate tamazlacuri de vite avea - mparatul ) si daca le-i manca intr-o noapte, eu ti-oi da fata.
O facut asa dupa porunca 'mparatului si el a zis celui ce nu se mai satura s-o mancat tot intr-o noapte. El numai atunci s-a saturat, da pan-in ziua a si crapat. Da el a mancat asa cu lacomie, incat si paretii hambarului i-o ros. si s-o minunat imparatul de-atata putere.
- Daca mi-i bea cate fantane (se afla la Curte) de apa, eu ti-oi da fata. El cheama pe istalalt frate de cruce, care nu se mai satura de apa, s-o baut, da o fantana n-o putut-o gata s-a si crapat s' acela.
Langa curtea 'mparatului era strasnica padure.
- Daca tu-i sufla odata-n codrul meu si s-or strange toti tantarii la usa palatului, eu ti-oi da fata.
El a aprins parul vantului de la amiaza-zi. Cand s-o dus vantul de la amiaza-zi si cand s-o pus buzele 'n patru s-o suflat, era sa 'nghita pe-mparatul. Asa era de multi s-asa bazaia ei de tare, parca era 'ntre calici la Ismail.
- Mare putere ai. Zi tantarilor sa se duca de aici.
- Nu zic, pan ce nu mi-i da fata.
imparatul l-o luat cu blandete si l-o amagit. s-o zis vantului s-o suflat si s-o dus tantarii de la usa.
- Daca te-i sui s-o iei din dealul de stecla iti dau fata.
- O sul' am fost uitat eu aici.
- Eu n-am vazut-o.
A stat el trei zile si trei nopti s-a gandit ce-i de facut si i-a venit asa un gand:
sa mai cheme pe vantul de la amiaza. Vantul de la amiaza i-a zis asa:
- inc-un bine am sa-ti fac. Am sa ma pun in cerdacul imparatului si sa 'ncep a sufla. Puindu-se el, sufla si se clatina palatul cat de cat sa pice.
- imparate, daca mi-i da fata vantu-a sta.
- Palatul las' sa pice, da eu fata nu ti-oi da-o.
Da' el zice vantului:
- Pune-te 'n dreptul usii si 'ncepe a sufla in casa cu cata putere ai.
El s-o pus buzele 'n cinci si cand a 'nceput a sufla, imparatul sarea din parete 'n parete.
- imparate, da-mi fata ca vantul a sta.
- Sui in dealul de stecla s-o ia.
- Da-mi sula 'mparate.
- Sula am zvarlit-o in mijlocul iazului langa covata... acolo unde era dracii.
El era lipit pamantului, ca vantul nu era sa-i faca nimica - cela gatise de facut, ceia crapase.
Asa mergand el la iazul cela, era strasnic palat facut de draci, unde tineau banii;
si pe apa mergea o casa facuta strasnic de mandra si-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat s' a 'nceput cu luntricica a merge s-a ajuns la casa aceea. Casa ceea, cand a intrat, era un fecior de-mparat prins de draci si-l muncea acolo 'n toate zilele.
- Ce faci aici, bade?
- Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani si eu nu pot scapa de-aici. Eu am o imparatie strasnic de mandra, hai sa fim noi frati de cruce.
- Hai!
- Frati de cruce om fi, dar fugi ca vin dracii, s-apropie miezul noptii. El tot mai avea apa de la botez. Asteapta la miezul noptii, vin dracii si el incepe a-i stropi.
- Ma rog, finul lui D-zeu, ce-i cere ti-om da, numai lasa-ne.
- Sula din mijlocul iazului. Se duce s' aduce dracul sula.
- Acu du-ne pana pe deal pe - amandoi s-apoi nu voi stropi. Ei, de frica i-a dus. El a zis:
- Sula, sulicica, suie-ne 'n dealul de stecla.
Cand l-o suit acolo, atata de multa jelanie ce-a avut ea dupa dansul, c' avea o cada de lacrami.
Atunci imparatul n-a mai avut ce face si i-a dat-o. A facut o nunta strasnica si pe urma s-a dus, a adus pe sora-sa de la casa zmeului s-a luat-o fratele lui ist de cruce...
Finul lui Dumnezeu
Aceasta pagina a fost accesata de 7497 ori.
