Corespondenta Mihai Eminescu catre Veronica Micle (februarie 1880)
de Mihai Eminescu
Draga mea Veronica,
Ca eu sa nu-ti scriu e de inteles. Bolnav, neputand dormi noptile si cu toate astea trebuind sa scriu zilnic, nu am nici dispozitie de a-ti scrie tie, careia as vrea sa-i scriu inchinaciuni, nu vorbe simple.
Dar tu care ai timp si nu esti bolnava sa nu-mi scrii e mai putin explicabil. Tu trebuie sa fii ingaduitoare cu mine, mai ingaduitoare decat cu oricine altul, pentru ca eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociti din lume.
Si tu stii care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea graitor de adevar, multi ma urasc si nimeni nu ma iubeste afara de tine. si poate nici tu nu m-ai fi iubit catusi de putin, daca nu era acest lucru extraordinar in viata mea care e totodata o extraordinara nenorocire. Caci e bine ca omul sa fie tratabil, maniabil, sa se adapteze cu imprejurarile si sa prinza din sbor putinul noroc care il da o viata scurta si chinuita, si eu nu am facut nimic din toate acestea, ci te-am atras inca si pe tine in cercul meu fatal, te-am facut partasa urei cu care oamenii ma onoreaza pe mine. Caci acesta e singurul reazim al caracterului meu - ma onoreaza ura lor si nici nu ma pot inchipui altfel decat urat de ei.
Dar tu pentru aceasta nu trebuie sa ma banuiesti, tu ramai cum ai fost si scrie-mi. Tendinta mea constanta va fi de a-mi implini fagaduintele curand ori tarziu, dar mai bine tarziu decat niciodata.
Sunt atat de trist si e atat de desarta viata mea de bucurii, incat numai scrisorile de la tine ma mai bucura. A le suspenda sau a rari scrisorile tale m-ar durea chiar daca n-ai mai iubi
pe Emin
Scrie cu degetele pe cari le sarut.
(1880 Februar)
Corespondenta Mihai Eminescu catre Veronica Micle (februarie 1880)
Aceasta pagina a fost accesata de 5043 ori.
