Archaeus
de Mihai Eminescu
Netagaduit ca sunt multe lucruri la priceperea carora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primarie sau pe-un subcomisar de politie - desi acestia sunt in genere oamenii cari pricep tot. Cel putin cand e vorba de espropriarea unei gainarii , de insuflarea de respect in cetateanul macelari cu masuri false, oameni mai indemanatici decat cei doi de sus nu cunosc. Totusi ni se pare - se 'ntelege ca nu impunem nimanui parerea - ca, afara de cumpene strimbe si gainarii in fata ulitii, mai exista oarecari lucruri , de-o insamnatate secundara intr-adevar, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapa perspicacitatii numitilor domni, dar a caror existenta nu se poate nega. Se vede ca autorul vrea sa 'nceapa de la az buchi . intr-adevar, lumea cum o vedem nu exista decat in crierul nostru. Nimeni nu va tagadui ca este deosebire intre gansac si cane . Privirea canelui e inteligenta , el pricepe din lumea aceasta o portie mult mai buna decat gansacul ; cu toate acestea amandoua aceste fiinte au ochi si crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gansac, cum o vede el, pentru cane item , pentru membru de la primarie - pentru Kant item. Totusi cata deosebire intre ochii de porc a susintelesului membru si privirea adanca a inteleptului de la Konigsberg.
Care-i adevarul ? Cel vazut clar de un gansac sau cel abia intrevazut ca printr-o negura de Kant? intr-adevar, iata un lucru ciudat. Cel dintai deosebeste lamurit grauntele de porumb de prundul galban, el inoata cu siguranta pe apa, masura, cu ochiul distantele ce le poate ajunge si nu-i fara oarecare induiosere in fata unei gaste in epoca virginitatii. Cel de-al doilea uita sa manance , voind sa sara peste o groapa cade-n mijlocul ei, iar frumusetile virgi - sau nevirginale trec pe langa dansul fara ca el sa-si (fi] ridicat ochii. Cu toate acestea noi presupunem ca filozoful e mai cuminte decat un gansac , ba ca in problemele aceluia e mai mult adevar decat in sigurantele acestuia. Un semn ca pentr-o minte mare totu-i problem, iar pentru 75 de dramuri de crier totu-i sigur.
E stiut ca regula pitagoreica din geometrie se numea puntea magarilor . Puntea magarilor pe care trebuie sa treci in orice cugetare mai adanca este : ca nu putem pricepe lumea in sine, si ca toata esplicarea ei este esplicarea unor reactiuni a crierilor nostri si nimic mai departe. Lumea-n sine ramane un problem inlauntrul caruia se rataceste cite - o raza slaba, cite - o fulgeratura 11 pe care cugetatorul adanc o 'ncremeneste pe hartie , pe 12 care, citind-o , se naste in paretii capului tau acea rezonanta lunga care face sa vezi intr-adevar ca lume si viata sunt un vis. Dar, cum am zis, toate acestea sunt fleacuri pentr-un membru de la primarie. Viata are pentru el insamnatate numai intrucat se percepe taxa pentru inscrierea in condicele starii civile , moartea intrucat se percepe o taxa pentru ingropaciune si intrucat se adaoga cu unul numarul nascutilor si al mortilor. Membrul de la primarie nu vede in acesti oameni decat indivizi impozabili , subcomisarul - indivizi ce trebuiesc privegheati ca sa nu (se] fure unii pe altii si sa se tie in regula. Dupa aceasta patura de oameni urmeaza invatatii cuvantului. Acestia intreaba totdeauna quid novissimi ? Cartea cea mai noua e pentru dansii cea mai buna. Ei citesc mult si au in capul lor o multime de definitii , formule si cuvinte despre a caror adevar nu se indoiesc niciodata, caci n-au vreme de-a se indoi. ii numesc ai cuvantului pentru ca intelepciunea lor consista in cuvinte, in cojile unor gandiri pe cari memoria lor le pastreaza. Caci o gandire este un act, un cutremur al nervilor. Cu cat nervii se cutremura mai bine, mai liber, cu atata cugetarea e mai clara. La ei acest act, prin care cugetarea straina sa se repete intocmai in capul lor, nu se 'ntimpla , pentru ca multimea citirei si obosirea creierului n-o permite. Cele citite trec ca niste coji moarte in hambarul memoriei, de unde iese la iveala apoi tot in aceeasi forma.
Iar eu din parte-mi gandesc asa : orice-a gandit un om singur, fara s-o fi citit sau s-o fi auzit de la altii, cuprinde o samanta de adevar. De-aceea cartile vechi, pe - cari oamenii nu le scriu numai iac-asa, numai ca sa le scrie, ci pentru ca gandise ceva ce le apasa inima si voiau s-o spuie si altora; cartile vechi eu unul le citesc si gasesc intre lucruri absurde unele seminte de lumina pe cari apoi le tin minte. Asa in una din zile stam fluierand la fereasta deschisa, era zapada si frumos afara, cand iata vad trecand un batran c-o manta lunga in spate si cu palaria cu marginile foarte largi. Il vad intrand la Corabia lui Noe . Corabia aceasta este o crasma unde se gaseste vin unguresc bun. Acolo aveam si eu masa mea de bastina si sara, cand mi se ura cu cititul si scrisul, ma duceam la mesuta din coltul corabiei si mi se parea ca ma faceam iar copil, ca eram in vremea lui Sim, Ham si Iafit . Cand il vad intrand pe batran zic ; "Ce drac ! pe acesta nu l-am vazut niciodata... hai sa vedem cine-i?" . .. Iau palaria din cui, cobor iute scarile si la Corabie.
Intru 'nlauntru ... mosneagul - la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltita si intunecoasa in care si ziua ardea lampa. Batranul era interesant. Parul capului era alb, ras cu totul la fata, ochii suri, mari si patrunzatori, apoi mirosea de departe a tabac si mie mi-a placut totdeauna oamenii cari mirosa a tabac . . I-am dat buna sara si m-am pus in fata lui , pentru ca eram in dreptul meu sa sed la masa mea. El rasari oleaca , dar nu spuse nimic. Apoi incepu a ciocani in masa cu degetele lui lungi si subtirele si fluiera pintre dinti... Era o necuviinta ... dar acuma eu taceam ; caci, oricat de necuviincios ar fi fost, aria era de-o frumuseta rara ... era subtire ca bazaitul de albina, dar ti se parea ca-n gura (lui] s-a asezat un virtuos de violina lung de (o] palma si, pe o vioara cat cojita unei alune, canta subtire si frumos, de stai indragit de el... Apoi tacu si iar incepu a ciocani cu degetelei lui lungi, incat mana lui imi parea un paingan mare, care joaca tremblante .
- Iarta-ma, d-le Doctor, zisei eu incheindu-mi surtucul dinainte, dar mie-mi pare ca aria aceasta care ai fluierat-o am mai auzit-o undeva... si as voi sa va 'ntreb …
- Aria asta ai auzit-o in capul d-tale, zise el, pe cand stergeai ciubotele lui Beethoven.
- Ma iarta, d-le, dar nici n-am avut onoarea de-a cunoaste pe Beethoven.
- Ce stii d-ta, daca l-ai cunoscut sau nu. Eu iti zic ca l-ai cunoscut... Eu iti zic ca i-ai sters ciubotele, si basta.
"Ce dracul ! ii nebun mosneagul iesta, gandeam eu."
- Ce dracul ! ii nebun mosneagul iesta, zise el clipind din ochi si imitandu-mi glasul intocmai. Apoi urma : Kellner ! Vin de maghiarat de cinci ani, astupat bine ... Iute. Ei, nepoate, urma el, asa-i ca cea dendai gandire care ti-a venit in minte la raspunsul meu a fost : "Ce dracu ! ii nebun mosneagul iesta". Vezi tu, asta voiam s-o stiu ! ... Omu-i ca o vioara ... daca pui degetul intr-un loc pe coarda, suna 'ntr-un fel, intr-alt loc intr-alt fel, dar o vioara samana cu alta. Astazi ma simt dispus sa fac filozofie si bine ca te-am gasit, nepoate, pentru ca mie-mi pari un om neofenziv si care se mira, si mirarea este mama intelepciunei.
Eu cascam gura. Batranul se uita la mine si 'ncepe sa rada .
- Spune-mi nepoate - daca poti - un lucru imposibil si o idee imposibila.
- Un lucru imposibil e ca eu sa fi sters ciubotele lui Beethoven, care-a murit inainte de atatia ani, iar o idee imposibila este ca ceva sa fie si sa nu fie tot in aceeasi vreme.
Kellnerul adusese vinul cerut, mosneagul implu un pahar mie, unul lui, pe care-l si desearta pan-in fund.
- Asculta-ma , nepoate, tu esti un prost, zise el. Ai auzit tu vrodata despre Archaeus ?
- Ba nu.
- Nu ? Ei bine, Archaeus este singura realitate pe lume, toate celelalte sunt fleacuri - Archaeus este tot.
- Ptiu ! bata-te vina, unchiule , cu tot Archaeusul tau... Cum vad, (vrei] sa ma iei peste picior. Cine ti-i Archaeus ?
- ssut ! Taci, nepoate ... Toate celea la vremea lor. Am 5 sa-ti spun eu indata cine-i Archaeus, numai mai intai bea-ti paharul de vin si asculta urmatoarele cuvinte a mosului. Cugetari imposibile nu exista, caci, indata ce o cugetare exista, nu mai e imposibila, si dac' ar fi imposibila, n-ar exista. Ce este imposibil? Am sa-ti pun indata o multime | de probleme. Conditiile a orice posibilitate sunt in capul nostru. Aicea sunt legile ciudate carora natura trebuie sa li se supuie. Aicea-i timpul cu regulele lui matematice , aicea spatiul cu legile geometrice, aicea cauzalitatea cu necesitatea ei absoluta, si daca le stergi acestea ... si un somn adanc le sterge pentru cateva oare ... ce simtemant ni ramane pentru acest interval al stergerei ? Nimic. si cu toate acestea sosesc momente in viata in cari aceste trei elemente ale mintii noastre, aceste sertare in cari bagam o lume dispar pentr-o clipa ... e drept, ca o fulgerare numai, dispar sau in parte sau in tot si stai ca inaintea unei minuni si te 'ntrebi ... asa ca omul care crezuse ca tot ce vede e chiar asa cum este ... ca oare ce 'nsemneaza asta. Cand privesti o fizionomie ciudata, iti vine de sine intrebarea : oare cum dracu-o fi gandind acest om? Ba lipsa unuia din cele cinci simturi, chiar venind mai tarziu , modifica radical lumea cugetarii.
- Cum asa? Apoi tocmai Beethoven a compus muzica pe cand pierduse auzul.
- stiam c-ai sa-mi obiectezi aceasta. Da, Beethoven compune opera Fidelio dupa ce uitase de mult natura vocii omenesti ... el scrie muzica pentru voci cum crede el c-ar trebui sa fie si te trezesti fata c-o opera care ti se pare ca fuge dinaintea ochilor ...c-ai privi-o cu binoclul intors ... s-ai vedea departe, departe, in fundul cugetarii unui om, ceva straniu ce pari a nu pricepe bine, pana bagi de seama ca sunt inchipuirile unui surd despre vocea omeneasca, a carei natura normala el o uitase sau avea numai o reminiscenta slaba despre ea. Dar inchipuindu-ti cumca toti oamenii ar avea in urechea lor numai o reminiscenta de memorie ca aceea a lui Beethoven ... toata opera s-apropie vadit, ca si cand ai privi-o cu stecla asezata normal la ochi ... ba s-apropie asa incat toata scena ti s' aseaza 'n cap s' auzi opera urlardu-ti in cranul desert, cu boschete, cu temnite , cu actori, cu actrite, cu tot. Cum va fi aratand capul unui om care are - o opera ori o drama 'n el, cu oamenii ei interesanti , cu lumina de lampe, cu panzele zugravite, cu totului tot in capul lui ... Un teatru intreg in care sufletul lui, ghemuit intr-un colt al salei, e singurul spectator.
- Bine. Dar de ce sa nu credem ca faptura normala a omului este cea anume facuta ca sa vada adevarul?
- De ce? Pentru ca tocmai aceasta faptura normala nu este una s' aceeasi totdeuna vor fi mici deosebiri ; unde insa deosebirile sunt mari, avem alta lume. Dar sa urmez. Nu stiu daca cineva s-a visat vrodata elastic ... ca poate creste, se poate imfla, se poate contrage ... Daca pe-un asemenea om nu l-ar trezi nimene din somn, el ar trai o viata intreaga c-o lume reala si pipaita , caci in somn se pipaie asa de bine ca-n trezire ... va sa zica nu lipseste nici acest control , cel mai sigur, al realitatii ... si acest om s-ar contrage 'ntr-o cartofa care - ar striga oamenilor de pe ulita sa ia sama sa nu-l calce, ori s-ar subtia intr-o prajina cu barba englezasca si cu palarie nalta, ori s-ar ingrosa ca un birtas bavarez ... ar trece printr-o mie de figuri el insusi si, dac' ar dormi toata viata lui, nici in minte nu i-ar mai veni sa se indoiasca ca aceasta este natura lui, ca altfel nu poate fi si ca toate trebuie sa fie cum sunt ...
Daca s-ar trezi putin inainte de-a muri, ar crede, din contra, c-a adormit si ca viseaza. O lume ca nelumea este posibila, neintrerupta fiind de-o alta ordine de lucruri. Exista multe buruieni cari, aducand o mica modificare a organului vederii, creaza inaintea omului o alta lume. O bautura preparata dintr-un burete mareste proportiile lucrurilor. Un pai pare 2 mare cat o barna si omul, in reminiscenta figurei ce o avuse inainte de asta, sare peste un fir de pai din drum. Un lan de grau devine o padure de aur, oamenii devin uriesi si poate ca povestea veche, ca 'nainte uriesii locuiau pamantul , atarna de constructia ochilor de pe atunci si nu de marimea lor obiectiva sau, mai exact , de marimea in care reflecta ochiul nostru de astazi fapturile omenesti. Care este criteriul realitatii ? Despre ochi nu mai vorbim ... Cine nu stie cu cata realitate, cu cat adevar se prezinta in vis chipuri cunoscute, gradini, case, strade ; urechea aude muzica placuta si mintea si - aduce aminte cumc-a mai auzit odata aceasta muzica ... Un amic se arata ... el a 'mbatranit , vro cativa peri albi are pe cap ... mintea-l compara cu reminiscenta ce-o aveam despre dansul , si inchipuirea cum el a fost si vederea concreta cum este ni smulge parerea de rau : "Cum s-a schimbat omul acesta !" ... in starea de nebunie toate ideile sunt de o cumplita realitate ... Omul e torturat , e pus pe cruce, e batut, fara ca cineva sa-l atinga. Cele mai cumplite dureri fizice sfasie sufletul si-i brazdeaza fata ... din contra, dureri reale in senzul nostru il gasesc nesimtitor ... Nu avem criteriu ... Nu stim daca stim ceva ... O credem, fiindc-o cred si altii, pentru ca e o norma predomnitoare , si asta nu fiindca lumea ar fi cum ne-o inchipuim, ci pentru ca om cu om samana mai mult ori mai putin ... Poate-se zice insa ca cutare om ciudat nu are drept cand spune ceva? Cu ce-l combati ? ... Cu aceea ca si altii zic ca tine ca nu-i asa? Cu ce drept ? Valoarea privirei lui este aceeasi cu valoarea privirei noastre ... numai c-a lui e izolata, pe cand a noastra gaseste si altele turnate pe-acelasi calup . Dar e un visator? Bine. Cine? Noi ori el ? Asta e 'ntrebarea . ... Poate ca noi nu facem alta decat visam intr-un fel si el intr-altul...
- Dar bine... vedem lumea.
- si el o vede.
- Dar o pipaim.
- si el o pipaie. Cu ce drept modul nostru sa fie cel adevarat si al lui cel fals ? Pentru ce nu viceversa ? Suntem noi nebuni ori el e nebun ... asta-i intrebarea. si de gandim numai cat de altfel a fost privirea oamenilor in alti secoli, ca ceea ce ni pare noua ciudat lor li parea firesc, ca in orice lucru nepriceput n-avem decat o forma sub care o alta frunte de om vedea un lucru foarte priceput, atunci ni vine sa 'ntrebam care-i criteriul mintii sanatoase ? O minte care azi aproba ceea ce-a dizaprobat ieri, care dizaproba ce-a aprobat ; o minte care vedem ca se hraneste secol cu secol din paradoxii? ...
Da ! Caci spune-i numai un(ui) om iesit din coaja naturei cumca soarele sta si pamantul se 'nvarteste ... el va gasi-o irational , paradox , contra mintii sanatoase ... Spune-i ca stelele sunt tot atatea lumi ... el va gasi-o paradox.
- Dar cu toate acestea e adevarul.
- Adevarul ? Cum vrei ... Cum dispar, cum devin pe 'ncetul nepipaite chiar teoriile miscarii cand presupunem ceea ce ni se impune de sine ... ca spatiul e nemarginit ! ... Unde-i miscarea cand spatiul e nemarginit ? ... Pamantul a facut o bucata ... Bine ... Deasupra-i si dedesuptu-i a ramas tot atata spatiu, caci e nemarginit ... va sa zica ce a parcurs el, cand n-a parcurs nimica, caci pretutindenea sta in acelasi loc, in acelasi centron , in nemarginire, si dac' ar sta pe loc si daca s-ar misca, tot atata ar fi ... Care-i criteriul miscarii lui? Iar simtirile noastre, iar acest senzoriu vizionar, incat miscarea lui nu-i de cugetat fara ca sa punem totodata fiinta noastra. Pamantul imbla cum imblam 4 noi in vis. Departe ajungem, si totusi pe loc suntem ... in urma si 'nainte nici nu s-a marit, nici n-a scazut distanta - caci e nemarginita.
- Dar timpul ?
- O, acest blestemat de timp, care e cand lung, cand 5 scurt, fiind cu toate acestea acelasi, cel putin remontoriul o spune... Cand asteapta cineva iarna la portita vrunui zaplaz pe draguta lui ... si ea nu vine... si asteapta... si ea tot nu vine... ce-i timpul ? O eternitate. si cand citeste cineva o carte frumoasa... mii de tablouri se desfasura pe dinaintea ochilor... ce-i timpul? Un minut. Cine n-a avut vro data un roman intreg in minte pentru a carui realitate normala i-ar trebui o viata intreaga ori o tinereta intreaga? ... in vis el poate avea intr-o singura noapte viata intreaga a unui om. si de ce a unui om? De 6 ce nu a tuturor celor ce se 'nvartesc imprejurul lui ? si in cata vreme ? in sapte ori opt oare. Dar ce-i o tragedie ori o comedie altceva ? si, intr-adevar, daca un asemenea op intereseaza, nici bagi de sama cat timp a trecut. De luam criteriul normalitatii , am sters tot esclusivismul unei posibilitati conventionale si de calup s-am pus in locu-i o alta tot atit de indreptatita . Atunci nu mai zicem : numai asta este posibil si numai asa e posibil, ci zicem : Dupa cat ne ajunge capul, asa e... dar dracul stie daca n-ar putea fi si de o mie de ori altfel...
- Ce ciudata idee despre viata !
- inchipuieste-ti un manuscript vechi, cu filele unse, intr-un colt de sertar ... o comedie, de exemplu. Directorul de teatru, in incurcatura , da de el, citeste ... citeste ... pocneste din degete ... "Da stii ca asta-i buna !" ... si iata ca te pomenesti deodata pe scena c-o icoana vie a vietii ... publicul rade , actorii se stramba si toate acestea ca 'nainte ... de o suta de ani. Atuncea-ti vine-a zice ca ori publicul si teatrul sunt departati cu doua sute de ani, ori ca piesa este noua. Unde este timpul ? Cand intorci binoclul, (lucrurile] ti se par intr-o abnorma departare ... Un om nascut cu binoclul pe nas ar alerga viata lui toata dupa nasul lui propriu, ca sa-l ajunga, si ar fi foarte firesc asta ... Unde este spatiul ? De aceea cand auzim trambita marilor adevaruri, cari se prezinta cu atata constiinta de sine, sa zambim si sa zicem : Vorbe ! vorbe ! vorbe ! S' ascultam povestile, caci ele cel putin ne fac sa traim si-n viata altor oameni, sa ne amestecam visurile si gandirile noastre cu ale lor ... in ele traieste Archaeus ... Poate ca povestea este partea mai frumoasa a vietii omenesti. Cu povesti ne leagana lumea, cu povesti ne adoarme. Ne trezim si murim cu ele ... Auzit-ai tu vrodata povestea regelui Tla ?
- Niciodata ... Dar as dori sa stiu mai intai cine-i Archaeus ?
- Hm ! Cum dracu sa ti-o spun daca n-ai priceput pan - acuma . Mai baiete ! Cu toate schimbarile ce le doreste un om in persoana sa, totusi ar vrea sa ramaie el insusi ... persoana sa. Am cunoscut oameni ce doreau a fi mai frumosi (cite femei !), mai cuminti (cati oameni de stat!), mai geniali (cati scriitori !), am cunoscut unii cari aveau dorinte de Cezar, in cari se gramadeau visurile de glorie a lumii intregi ...dar ei vroiau sa fie tot ei. Cine si ce este acel el sau eu care-n toate schimbarile din lume ar dori sa ramaie tot el ? Acesta este poate tot misterul, toata enigma vietii. Nimic n-ar dori sa aiba din cite are. Un alt corp, alta minte, alta fizionomie, alti ochi, sa fie altul ... numai sa fie el. Ar voi sa se poata preface in mii de chipuri, ca un cameleon ... dar sa ramaie tot el. Abstragand de la dorinta acestei reamintiri , fiecare 'si are dorinta implinita, ... caci este indiferent, pentru cel ce nu voieste memoria identitatii , daca-i el sau nu-i el rege. El este regele, daca nu face numai aceasta pretentie sa fie tot el ...Iata alt corp, alta minte, alta pozitie , numai ca nu esti tu. Ei, ai priceput ce-i Archaeus ?
- Ba nu. Mai putin decat oricand.
- Nici nu-i usor de priceput - pentru ca-i etern. si etern este tot ce este intotdeuna de fata ... in acest moment. Nu ce au fost, caci au fost stari de lucruri, nu ce va fi, caci vor fi iarasi stari de lucruri. Ce este. Numai daca vremea ar sta locului am putea vedea lamurit ce-i etern . .. Numai intr-un punct in care s-ar naste un moratoriu intre moarte si viata, caci lumea nu-i decat o vecinica platire 2 catra viata, o vecinica incasare din partea mortii. si aceasta imprejurare este mama timpului. Fara de aceasta, suma celor ce exista intr-adevar s-ar putea privi peste tot, am sti ce este netimporal.
- Ce-mi folosesc mie espunerile acestea cand eu tot nu stiu ce-i Archaeus?
- Hm ! Esti greu la cap. Cand gandeste cineva ca neinsemnata marime a corpului omenesc nu sta de fel in raport cu puterea, cu imensitatea vointei (gandeste la Napoleon), cumca omul e numai prilejul, adesea slab, abia suflat, pentru niste patimi cumplite, cand gandesti cumca purtatorul acestor patimi poate in orice moment sa devina o coaja, ca un vas pe care l-a spart vinul, apoi cand vezi ca unul si acelas princip de viata incolteste in mii de mii de flori din cari cele mai multe se scutura la drumul jumatate, putine raman , si aceste putine au in sfarsit aceeasi soarte, atuncea vezi cumca fiinta in om e nemuritoare. E unul si acelas punctum saliens care apare in mii de oameni, dizbracat de timp si spatiu, intreg si nedespartit, misca cojile, le mana una 'nspre alta, le paraseste, formeaza altele noua, pe cand carnea zugraviturelor sale apare ca o materie, ca un Ahasver al formelor, care face o calatorie ce pare vecinica.
- si este intr-adevar vecinica.
- In fiece om se-ncearca spiritul Universului, se opinteste din nou, rasare ca o noua raza din aceeasi apa, oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar ramane 'n drum, drept ca in mod foarte deosebit, ici ca rege, colo ca cersitor. Dar ce-i si ajuta coaja cariului care-a 'ncremenit in lemnul vietii? Asaltul e tineretea, ramanerea 'n drum ? deceptiunea, recaderea animalului patit - batranetea si moartea. Oamenii sunt probleme ce si le pune spiritul universului, vietile lor -incercari de deslegare. Chinul indelungat , vecinica goana dupa ceva necunoscut nu samana 7 cu aviditatea de a afla raspunsul unei intrebari curioase?
- Dar mie mi se pare ca unde-i un problem e totodata si deslegarea lui.
- Da. Kant. Cei mai multi oameni insa raman intrebari, uneori comice , alteori neroade, alteori pline de 'nteles , alteori deserte. Cand vad nas omenesc, totdeuna-mi vine sa 'ntreb ce cauta nasul iesta 'n lume ?
Archaeus
Aceasta pagina a fost accesata de 8418 ori.
