Aur, marire si amor
de Mihai Eminescu
Se facea cam in anul 1840 si cativa, in Iasi. Ne trezim in una din cele mai frumoase seri de iarna. Rece dar luminoasa, ca o cugetare cereasca in mijlocul unei gandiri senine se ridica luna palida si argintoasca margaritarul pe bolta albastra si adanca a cerului Moldovei. Era o noapte italica amestecata cu frigul iernii, amestecul unei lumi varatece, pline de senin, cu intimele placeri ale iernii, cu caldura focului potolita, cu dulceata visatoarei gandiri. Afara era o vara rece - in case oamenii stiu sa-si faca o iarna calda.
Pe stradele in zadar luminate ale capitalei flacarile din fanarele cu undelemn isi intindeau limbile avare in aerul rece, trecatorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se rasfrangea clara si argintie pe murii nalti si albi a(i) caselor, aruncand pe ele umbrele uriese si ridicole ale trecatorilor. Numai din cand in cand se auzea zgomotul unei trasuri, glasul unui om cu chef, suierul trist al unui om pe ganduri.
In catul de jos a(l) unei case mari se adunase o societate aleasa, pentru joc de carti, societate compusa din membrii unor familii din cele mai cu influenta, din mai multi consuli straini care-si facuse principala ocupatiune a vietii lor in jocul de hazard, al carui cult atat de stricacios l-au introdus la noi cu deosebire risipitoarea ofiterime ruseasc a. Peretii salonului, altfel albi, erau acoperiti cu covoare lucrate de scortari din tara, un ram de meserie care-a-nceput a se pierde cu totul. Marginile acestor covoare sau scoarte erau cuadrate rosii si verzi, iar in mijloc, tesut in lana, cate-un idil intreg. Colo o fata da iarba verde un(ei) capre, dincolo doi copii imbracati ca-n povestile dramatizate si care, prin pozitiunile lor, par a afecta reciproce intentiuni subversive. Scandurile de pe jos erau ceruite deschis, cam in coloarea alamaiei, in opozitiune cu ceruiala intunecata ce se-ntrebuinteaza.
Dara auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pe colea, caci podelele erau acoperite cu scoarte trainice de lana in patrate, ce reprezentau in piezisurile lor toate colorile simple. Pe jilturi cu sprijoane nalte, boltite si negre, a(l) caror scaun (era)-mbracat cu lana verde, sedea risipita societatea, (la) acele ingenioase mese, care in starea lor normalreprezenteaza un dreptunghi de lemn de nuc lustruit, dar cari cu orice ocazie se puteau desface si intoarce astfel incat reprezentau un patrat indoit, asa de mare ca dreptunghiul, imbracat in postav verde. N-am nevoie sa adaog ca-n saltare gaseai orisicand carti si crida.
Am vrea sa-i dam a intelege cititorului cum ca acesta nu era un salon principal de parada, caci intr-acelea l-ar fi uimit luxul sau mai bine zis acea barbara superfluenta de mobile scumpe aduse din strainatate, ci o odaie mare destinata placerilor intime a bautului de ceai, a jocului de carti si a limbutiei rautacioase asupra tuturor intamplarilor, altfel atat de corupte de pe vremea aceea. s-aceste lucruri se povesteau in romaneste, caci sunt lucruri care nu se pot spune decat in romaneste. Limbajul era parte acela al cucoanei Chiritei, parte acela a filozofiei lui Gane - daca cunoaste cineva filozofia lui Gane.
Samovarele nalte de alama galbena fierbeau pe mese si cestile de ceai impartite dadeau mintii si vorbirii acea voluptate caracteristica pe care o da numai sara de iarna unita cu placerile ei.
Sezand, alaturi, pe un divan turcesc, lang-o masa lunguiata incarcata cu cesti, sedeau mai multi oameni batrani, jenati vadit de costumele moderne ce purtau, si un arhimandrit cu barba sura si cu fata destul de vesela le povestea lucruri, pe care un arhimandrit n-ar trebui sa le stie. Mai multi ofiteri tineri, din acea clica de adiotanti domnesti si de oameni fara nici o treaba carora domnul le dadea, dupa nastere, un rang in armata si pe care ei le solicitau pentru ca sa poata avea dreptul de a purta o uniforma bine taiata si incarcata cu fir ca sa se miste astfel cu mult succes imprejurul damelor, a caror imaginatiune ramasese aaprinsa*i de cand plecase ostirea ruseasca. Damele erau frumoase, imbracate dupa moda cea noua (din Paris, se-ntelege) si, ce e mai mult, cleveteau cu mult spirit.
Din acest soi de oameni s-a recrutat apoi in urma acel contingent de asa-numiti oameni mari ai Romaniei a caror cel mai mic defect era acela ca nu stiau carte. Acestia apoi au incurcat lumea amar de vreme, vrand ca sa-si recastige valoarea unei vieti pierdute-n carti. Nu creada cineva ca vorbesc din ura sau din predilectiune pentru cele trecute. Nici prin minte nu-mi trece. Urat sau iubit, oricare obiect sau relatiune care e capabil de-a starni unul din aceste doua afecte in sufletul nostru este in sine considerabil. Pe secaturi insa nu se supara omul cuminte, pentru ca n-are pe ce si la ce. Te mira numai cum s-au putut naste asemenea minuni.
Erau in sala mai multi consuli care, intelegand greutatea misiunii ce o pretindeau diplomatica, nu-si cautau defel de treaba si o lasau pe deplin pe sama subalternilor, ca necompatibila cu rangul lor. Cel mai cu haz din ei isi adusese cu el tot personalul cancelariei lui. Acest domn nu dormise vo trei nopti si era cam somnoros, si nici cred ca altceva l-ar fi putut opri de-a (se) parasi acestei plecari naturale decat stosul.
In mijlocul acelei veselii elegante, in fond insa lipsite de cultura adevarata, priveau ca niste umbre tablourile din pereti, pe care am uitat a le aminti. Erau litografiile institutului Albinei romanesti, binisor executate, unele copii de pe tablourile maestrilor straini, altele originale. Asa, capul lul Crist in cununa de spini de Guido Reni, Belizar, generalul lui Justinian, ducand in brate pe calauzul sau muscat de sarpe, Arhanghelul Gabriel si, in dreptunghi, ambasadorii Constantinopolei aducand coroana si mantia regale lui Alexandru cel Bun, Dochia si Traian, intr-un colt portretul litograflc al Domnului tarii, Mihail Grigore Sturza, si intr-alt colt, intr-un cadru aurit, lucrat in ulei, bustul in marime naturala a Mitropolitului Moldovei si a(l) Sucevei, Kyrio Kyr Veniamin Kostaki, cu rasa neagra peste potcap, cu barba lunga si alba, pe piept ordinul santei Ana in briliante. Fata era bine lucrata, dar rasa calugareascacoperea cu desavarsire conturele corpului, numai mainile foarte fine si mici pareau mai mult de dama decat de prelat.
Dar sa ne gandim la oamenii infundati in dosul perdelelor. in fiecare societate se gasesc oameni ce se izoleaza, siliti de natura lor proprie sau de vro preocupatiune, si nu iau decat o parte foarte pasiva la decursul petrecerii si instinctiv ii vezi ascunzandu-se or (i) in dosul unei perdele, cam in semiintuneric, or(i) la gura unui camin departat, or (i) se uita pe fereasta, si stau astfel pana ce nu-i scoate mana vreunui romantier indiscret, caci acesti nefericiti sunt in genere mai interesanti pentru toti indiscretii decat cei ce se pierd in complexul flecaririi si a(l) petrecerii.
Alaturi cu caminul, lungindu-si picioarele in curmezisul oblonului, sedea un batran cu fata prietenoasa si senina. El era ras si radacinile albe ale barbii ii pudruia fata. Parul alb de la tample si de la ceafa era pieptanat in sus, poate cu prea multa ingrijire, spre a acoperi fruntea plesuva si nalta, ochii mari, suri, cu desavarsire limpezi, se uitau cu o cumintenie bonoma in norii ciubucului din care fuma, nasul avea o taietura corecta si gura era desemnata cu o ironicfinete. O femeie nu - dar o fata s-ar mai fi putut inamora in el. Daca fusese vreodata pasiune in sufletul acesta si indoiala, ele facuse loc unei linisti curate si batranesti si privea c-un fel de superioritate bonoma la ratacirile unei tinerimi natange si pretentioase. El privea cu multa atentie la joc, asculta clevetirile damelor si gogomaniile barbatilor - corija frazele si da invataturi cu multa finete si rezerva, insa atat de clare, incat ele totdeauna erau ascultate. Oricand petrecerea ar fi stat pe loc, indata stia sa-i dea o directiune atat de grata si fertila incat ea reintra in razatorul ei curent. Era un gurmand al conversatiunii.
Rezemat cu cotul de un pian, avand pe genunchi niste carte si rasfoindu-le poate cu atentiune, vedem un om tanar, care insa parea imbatranit devreme. Era insa o-mbatranire nu dintr-un trai prea repede, prin o consumtiune prea repede a puterii firesti. Avea aspectul unui om tare, cel putin sufleteste tare. Desi n-a fi avut mai mult de 25 de ani, totusi parea a fi peste treizeci si cinci. El era uscat si subtire, de o statura de mijloc. Ras, cu o frunte ce se pierdea acuta in colturile laterale, incadrata de un par rosu-inchis, aspru si amestecat des cu fire detot albe, ce contrastau cu nuanta intunecata a parului. Nasul era uscat si buzele foarte subtiri; ochii erau suri, mari si de-o asprime extraordinara. Nimanui nu i-ar fi venit in minte sa zica ca-i frumos, dar vigoarea deosebita, aspra care respira din toate miscarile sale ii dadeau acea atragere pe care-o exercita fara s-o vrea sau s-o stie toate naturile tari. Afara de aceea era foarte cult, umblase si citise mult si era un muzicant excelent. Prin pielea mainilor sale uscate vedeai toti muschii si toate vinele. Ele erau tari de pareau de otel. Avea un glas adanc, cam aspru, dar placut in rara lui preciziune. Rasul lui era insa suparator.
Infundat dupa o perdea grea de matasa verde si uitandu-se pe fereastin noaptea clara, sedea un tanar cam de 18 ani. El isi rezemase barbia plina de cot si se uita, neparticipand defel la petrecere, ocupat se vede cu sine insusi si cu visele sale. Fruntea lui nalta, alba, foarte neteda si ronda se pierdea sub parul lung, moale si negru stralucit, care era umflat in vite naturale mari, care inmulteau stralucirea parului. Fata lui era vanata de alba si, fiindca rasese fulgii de barba neagra ce incepuse a umplea partile in josul urechii, el parea pudrat cu bruma de pe struguri; nasul era corect si plin, parea taiat in marmur a, ochii mari sub niste sprancene arcate cu maiestrie erau intuneco si, dar de o coloare nedescriptibila. Pareau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi gasit ca sunt de un albastru intunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate ca, neumbriti de gene atat de lungi si atat de dese, n-ar fi parut atat de intunecosi, poate ca lumina, neoprita de acea matase bruna, ar fi limpezit noaptea voluptoasa a acelor ochi. Aveau albastrimea transparenta a strugurului negru. Daca a cunoscut cineva ochi frumosi, la a caror vedere se cutremurorice fibra, pe care i-ai privi cu o intensiva si, ca sa zic, dureroasplacere, atunci erau ai lui. Era imbracat intr-un surtuc de postav albastru deschis, cu talie lunga, pantaloni negri si jiletca de catifea neagrcu pui verzi de matasa. Botinele de lac cuprindeau stralucit si cu fidelitate formele unui picior mai mult mic. Parul lui stralucit, cazand pe umeri bine facuti, contrasta cu albastrul postavului.
Expresiunea fetii lui era trista, dar nu dureroasa. Cel putin umerii obrazului, cam iesiti, aratau ca rotunzimea lui slabise si facuse loc acelei umbre dulci si interesante in mijlocul obrajilor care le sade atat de bine oamenilor tineri - umbra sentimentalitatii. Aceasta umbra, semnul setei de iubire, este la amandoua sexele irezistibila. in vreme ce damele se uitau foarte des, ca-n treacat, dar cu multa intentiune la tanarul nostru - si nu era discretiunea ce le oprea de-a-l atrage in mijlocul lor, ci refuzul cu care le-ar fi raspuns, el se uita pe fereasta care dadea in gradina. Cerul se acoperise cu nouri albi, luna invinetise si fugea cufundandu-se in ei si incepuse a ninge. Copacii, a caror crengi incarcate se strecurau negre prin tufele de zapada, si vantul trecea ascutit pin crapaturile ferestrei si misca portita din gradina, care scartaia monoton si ascutit in tatanele de fier. El era intr-o dispozitiune lenesa si calduroasa pe care-ar fi dat (mult) ca D -zeu s-o eternizeze. ii parea ca-i singur si visurile treceau c-o limpezime rara inaintea ochilor mintii sale, era un fel de lipsa de pasiune, un simtamant nemiscat, pe care naturi extreme in afectele lor o doresc atat de mult. I-ar fi fost urat daca uratul n-ar fi fost atat de dulce, un urat ca mirosul florilor de mar care cad scuturate de vant, uratul melancolic ce naste in om dupa ce a citit un idil sau o poezie linistita, intuitiva, cu bucurii si nefericiri modeste; in asemenea momente omul tanar simte intrand in el linistea batranetii si mai ca-ti vine sa te apuci de lucrul cel mai placut, de acela de-a-ti recapitula viata scurta or (i) lunga, cu durerile si bucuriile trecute, care amandoua sunt pentru inima omeneascde o iernateca voluptate. si, in fiecare din aceste tablouri, iti vezi capul, ici tanar, colo matur, colo batran, mai multi oameni si totusi unul si-acelasi. Dar el nu vedea numai capul lui, ci inca unul, acela al unei copile. Doi ochi mari caprii se uitau cu timida si rusinoasa lor blandete la el si gatul ei alb parea ca se-ntoarce spre a-si ascunde fata plina de amor. El surase fara voie la aceasta reamintire.
In acest moment se anunta consulul rus, societatea ramase incremenitin acea dispozitiune respectuoasa, care o inspira asteptarea unui personagiu insemnat, usa se deschise in amandoua laturile si domnul Consul intra incarcat cu toata splendoarea decoratiunilor sale. Doamna de casa il primi. El se-ndrepta spre jucatori.
- Ma rog nu va jenati, zise frantuzeste, si-ncepu apoi a ferici damele cu complimentele sale si pe cavaleri cu poantata sa conversa tiune, care pe vremea aceea devenise o moda. Omul ramas nemiscat in tot intervalul acesta era numai Iorgu.
De momentul acesta se folosi o dama tanara, cu parul negru, dar nu des, pieptanat cu multa cochetarie pe tample, cu ochi ca doi diamanti negri, care se rosise ca focul de multa vorba si ras. Ea era in rochie de matasa neagra, cu o talie admirabila. Ea se apropie de Iorgu si-l lovi peste umar cu evantaiul de lemn de roza.
- Uratule, zise ea c-un suras gentil, ce sezi singur?
- O, doamna... zise el rosindu-se si lasand sa cada peste ochi acea perdea care-i facea si mai periculosi de cum erau.
Ea-si puse mana alba pe umarul lui.
- Nu sunt cu prejuditii, zise, imi placi foarte mult.
- O stiu, doamna.
- O stii? ei?... si?...
- Si... nu sunt capabil sa te insel, doamna, zise el intorcandu-si pe jumatate capul.
- Si de ce... sa n-o poti fi?
- Pentru ca... pentru ca nu te iubesc. ti-o jur ca nu-mi esti indiferent a... zise el, uitandu-se la ea.
Ea se uita intr-ai lui, de gandeai ca i se topesc...
- ... dar, doamna, nu te iubesc, nu pot.
- Va sa zica iti sunt chiar nesuferita.
- Deloc... dar iubesc. De n-as iubi pe altcineva, desigur ca te-as iubi pe d-ta, caci esti atat de frumoasa - si afara de aceea ii semeni ei, putin, dar totusi...
- Dar nu-i de trebuinta ca sa ma iubesti pentru ca sa-mi iubesti desperarea mea, zise ea. Vin oriunde aud ca esti, numai ca sa te vad.
El se uita la ea si-ncepu sa rada, dar fara rautate. ii parea asa de ciudat ca o femeie sa-i pretinda in acest mod iubirea.
- Si ti-o repet dar, adaose, esti cea mai gratioasa femeie din lume si nici iti poti inchipui cum imi e de simpatica toata aratarea d-tale, si chiar de-as simti aplecari care sa-mi nesfinteasca amorul meu, am o vointa tare. Doamna, te iubesc si nu te iubesc, te ador si nu te ador. inchipuieste-ti ca ne-am iubit odata, ca acea iubire s-a stins si ca in locu-i a ramas amicitia. Crede-ma ca m-as arunca in foc pentru d-ta, ca de cate ori te vad mi s-aprind creierii si nebunesc ca, un copil, dar inima... inima... ce vrei sa-i fac, doamna, ca sa taca...
Aur, marire si amor
Aceasta pagina a fost accesata de 4380 ori.
