Avatarii faraonului Tla - Partea 02
de Mihai Eminescu
Ea canta... Era atata dulce tristete, parea c-o experienta lunga si dureroasa vorbeste din acest frumos demon, era atata tristete, atata dulceata, atata resignatiune si atata superioritate de spirit in toata expresia vocei ei incat iti venea sa-i plangi de mila, dar pareca simteai ca, dac-ai fi plans, ai fi atins acel fond de mandrie si de intuneric din sufletul ei... Angelo o privea si parca-n sufletul lui se nascu asemenea o salbatica, viguroasa mandrie, isi parea ca e leul pustiilor, ca inima-i bate cu putere la orice sunet il aude, dar c-o putere mandra, generoasa, nu in modul femeiesc, cu care moleseste amorul unei copile, careia ai voi sa-i saruti mainile si sa-i sufli-n degete pentru ca s-a-nghimpat c-un ac. Nu era nimic meschin... era o simtire tare si furtunoasa ceea ce-i misca inima... i se parea ca dac-ar fi iubit pe acel demon n-ar fi fost in stare sa-i zica o vorba de dezmierdare, un nume dulce, ori s-o compare c-o floare, ori sa gaseasca placere in primblari romantice la luna.
"Ah! gandi el in sine, asta nu-i amor, asta-i inaltare peste firea mea proprie... este simtirea stejarului cand creste... a leului cand se tologeste-n soare, a calului arab cand sforaieste in fata incendiatiunii de care fuge... Pareca dac-as strange-o in brate, as omori-o, dac-as saruta-o, i-as sangera buzele tiranei mele... o urasc... dar o urasc de mor...".
Cortina cazu... De Lys ii facu semn sa vie pe scena... Erau copile blonde care jucau piesa in tricourile lor de matase cafenii si cu pourpoinuri de atlas visinii, cu palarii de catifea neagra cu pene albe... Ele i s-aninara de gat... El se desfacu cu dulceata din imbratisarile lor, se-mbraca insusi in cabina, in tricouri negri si cu pourpoin de catifea neagra, lua o mantie frumoasa si stralucita a carei poale le arunca romantic peste umeri... El juca pe un cavaler tanar in care-i-namorata o regina... Viata lui in acea drama este incunjurata de maini de fee, pretutindenea vede ca e-mprejmuit de intrigi de iubire, asa incat ii vine sa-si piarda mintea in aceste dulci incurcaturi... Era o poveste frumoasa aceasta... intr-o scena el apare-n fata ei... pe regina o joaca Cezara... Niciodata atatea vorbe de foc si de un desperat amor n-a vorbit o femeie... el raspundea rece si masurat, ca si cand amorul nu l-ar fi fericit... Dar regina-i insala cavalerismul... el o crede-n pericol... atunci s-arunca-n bratele lui. Minunea* ce o atinge acum ii umfla inima-n piept... Inima ei ii sfarma pieptul, el o simtea batand cu putere pe pieptul lui... ea-si inclestase bratele imprejurul gatului lui, parea ca nu mai vrea sa-l lase, gura ei uscata cauta gura lui... o sarutare desperata... Ca o lipitoare, sau* ca o boa constrictor in forma unui inger cazut, ea ii tinea capul lui cel frumos in brate, vrea sa-l inaduse cu aceasta singura-mbratisare...
- Cezara, pentru D-zeu, ce ti-i? intreba el incet.
- O! te iubesc, sopti ea cu turbare... nu vezi tu cum turbez de amor si de dorinta, frumosul meu copil...
- Publicul rade... taci... Cortina jos...
- Ah, cortina nu cade... nu te las, nu te las! El se desfacu cu putere... Publicul astepta... El incepu sa improvizeze. Declama c-o dureroasa mandrie, icoanele* se revarsau frumoase si mari in fruntea lui. Ochii lui de un intunecat albastru se luminara ca cerul... umbrele lor lungi se ridicau ca si cand ar fi vrut s-o fixeze pe Cezara in locul in care sta, incat sa incremeneasca, un sublim demon de marmura... Poza lui proprie parea taiata in fier... Nici o miscare in acele membre zvelte si nalte... numai fata lui rosita de nebunesc* entuziasm, numai buzele lui subtiri se miscau in declamatiune...
Cortina cazu... De Lys prinse pe Cezara-n brate, care era aproape sa lesine.
- Ce frumos e! murmura ea zambind... atat de trist, atat de resignat, cu atata amor totodata.
Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenit de sarutarea ei, de imbratisarea ei nervoasa. ii era ca si cand l-ar fi batut cineva...
- Angelo, rasuna vocea ei. El se scula... Ea era... il chema in cabina ei...
- Dezbraca-ma.
- Ce fel...
- Dezbraca-ma-ti zic... zise ea cu manie. El ii descheie corsetul... Zapada umerilor ei se ivi splendida de sub rochia albastra... El isi baga mainile intre sanii ei... Ea rasufla greu si se-ntoarse c-o ochire rece la el...
- Aide! nu fi copil... Vino ici la picioarele mele... ingenunche... Scoate-mi botinele si ciorapii.
El nebunea. Lacrimi de turbare ii umplura ochii cand simti in mana lui acel picior gol, neted, mic... el il apropie de gura...
- Ma iubesti tu, Cezara? zise el incet.
- Nici prin gand nu mi-a trecut... Aide, dispretuitorul femeilor... si bucata cu bucata el ii lua hainele... Pana ce, tremuranda, ea ramase goala, reflectata de oglinda cabinei... Ochii lui se primblau si cuprindeau cu sete acel corp de marmura, ar fi voit s-o prinda-n brate... dar o miscare rece a mainilor ei il opri.
- Sunt demonul amorului, nebunule! De ce te-njosesti inaintea meaa?...
- Nu ma injosesc defel... dar eu sunt om... Lasa-ma sa recapat putere asupra simturilor mele crude...
Ea rase tare, s-arunca in bratele lui, il rasturna intr-un jilt, ii inclesta grumazul si-ncepu sa-i netezeasca parul, isi puse gura deschisa pe ochii lui, parec-ar fi voit sa-i soarba, ii netezi fruntea, il saruta... O voluptate nespusa ii cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar fi voit sa moara in acel moment...
- Ai mila de mine, ruga el cu glasul muiat, ai mila de mine... Ea se-mbraca iute in hainele cu care fusese imbracat el pe scena... Ce frumoasa era astfel. Era un paj frumos si melancolic, un Hamlet-femeie...
- Astfel ma joc cu tine... ca tigresa cu prada sa... Caci esti prada mea, Angelo... fiecare sarutare a mea va fi un voluptos martiriu pentru tine... fiecare-mbratisare - un iad de intunecoasa si dulce durere... Asta-i voluptatea cea cruda a chinului... asa voi sa ma iubesti...
Ea surase asa ca si cand gura i s-ar fi-ncretit spre sarutare. Dar acum se starni mandria lui veche... El recazu in raceala si impasibilitatea sa...
- Sa vedem... zise el... ii era somn de osteneala si poate ca aceasta oboseala il facea imperceptibil pentru noua dureri si noua delirii...
- Haide, zise ea, sa iesim de-aici... Ea-i lega ochii... si iesira iute in aerul cel rece al noptii de iarna. Afara astepta o sanie a carei cai bateau pamantul de nerabdare... Cezara-l apuca pe Angelo-n brate ca pe un copil, il arunca in sanie, intr-o blana mare, sari si ea langa el, infasa blana imprejurul lor al amandurora... Caii incepura a zbura si ei erau invaluiti ca-ntr-un cuib pufuit de vrabie, isi scoteau capul numai cand voiau... Ca si cand ar fi fost acasa-n pat sub o plapuma de pene trasa peste capete... astfel le era lor acum... Ea se juca cu el, il strangea-n brate, -l dezmierda ca pe-un copil ori ca pe-o pasare pe care ar omori-o strangand-o si dezmierdand-o... si fata ei neteda, plina, dulce s-alatura de fata lui, el o simtea ca si cand i-ar fi sters fata c-o catifea, gura ei se lipea de urechea lui...
- Sunt demonul amorului, zicea-ncet, sunt un drac, s-o stii, s-o stii... Ma prind de tine ca iedera de stejar pana ce corpul tau se va usca in imbratisarile mele cum stejarul se usuca supt de radacinile iederei... Te nimicesc, voi sa-ti beau sufletul, sa te sorb ca pe o picatura de roua in inima mea insetata... ingere!
Ea-l inlantui cu bratele si cu picioarele... il strangea tare la piept, ca si cand ar fi voit sa-l sfarme... ca si cand n-ar fi voit ca pieptul ei sa se umfle... Sangele lor fierbea ca mustul ingropat in pamant... li se parea c-ar fi tasnit pin pori si daca ea si el ar fi avut rani la pieptul lor... desigur ca in acest moment de viata concentrata sangele lor ar fi comunicat reciproc s-ar fi concrescut organismele lor ca doua trunchiuri de copaci.
O voluptate era, aproape de desperare, o amaraciune dulce care-i rupea pareca nervii si creierii, o slabiciune molesitoare ii cuprinse corpul... Toata natura lui semana a coarda intinsa peste masura, care trebuie sau sa se rupa, sau sa se-ntinda astfel incat sa-si piarda pentru totdeauna toata elasticitatea...
El se zbatea in bratele ei ca turturica in ghearele vulturului si parea ca, asemenea mielului care cauta cu gura lui gura lupului spre a-l saruta, caci nu-l cunoaste si crede ca-i cainele, astfel el, in slabiciunea sa copilareasca, cauta fara de voie gura ei, ca si cand ar fi zis: "Sunt timid in cautarea lor... previna gurii mele insetate, cruta simplitatea mea si da-mi sarutari numai de-i vedea ca gura mea se-ncreteste usor... nu stii cat de mult ma costa ca sa dau gurii cea mai usoara afloare*i a dorintelor mele, care mi-a umplut inima si sufletul cu radacinile lor, astfel incat daca-i vrea sa le smulgi, ai smulge viata cu ele... Sunt ca floarea cu radacini adanci... cine cunoaste de gura florii ce adanci sunt radacinile ei? Dar cine cunoaste sa-i previe dorintele...". si ea pricepu din mina lui ce luase o rara expresie de inocenta, din mina lui de copila-namorata... ca el, cu toata neenergia miscarilor lui, murea de amor... L-ar fi putut omori acuma fara ca sa reziste, fara ca s-o simta chiar, atat era cuprins de iubire... asa cum fluturul s-arunca-n foc... asa cum efemeridele mor in atingerea lor amoroasa...
Ea-l duse acasa... El era beat, turburat, abia se tinea pe picioare... Ca pe un copil somnoros ea-l dezbraca, il puse in pat, il inveli... apoi ii mangaie incet fruntea pan-ce vazu c-a adormit... de supraosteneala, de zbuciumarea inimii lui, el adormi adanc... Ea se uita zambind la el... cauta flori ca sa-l umple cu ele... gasi o roza-n fereasta, o rupse, o saruta si i-o puse apoi lui pe gura...
- Sarutarea mea sa ramaie pana maini dimineata pe gura ta, ingere! sopti ea incet. imi pare ca n-am iubit niciodata astfel, zise ea zambind, ba-mi pare ca, fata cu acest amor, n-am iubit defel... simt toti demonii in mine... imi e ca si cand in fiece picatura de sange as avea o scanteie de durere si voluptate... Toti ceilalti cum erau ei?... agresivi, dulci, complementatori, afectati, laudarosi, inamorati... Acesta se lasa iubit... isi lasa sufletul framantat de cugetarile si imbratisarile mele ca o bucata de ceara de-o vergina albeata... si rezista... Cu atata fragezime si slabiciune uneste atata intensiva putere de rezistenta... floarea mea cea tanara... parca mi-e mila sa te smulg... Ah! sunt nebuna... Ce-as da eu ca aceasta simtire sa tie vecinic in noi; in curand va fi vestejit, in curand sufletul si inima lui se vor raci si imi vine sa plang... imi vine sa fug, sa las pe asta virgina cu chip de Adonis sa infloreasca in umbra cugetarilor lui melancolice... si sa moara cum o floare moare, cu toata primitiva ei frumusete... astfel cum a mai murit o data... de gandeai ca e un inger inmarmurit, sa nu-i brazdeze pasiunile fata lui cea neteda si rotunjita in ovalul ei, sa nu se usuce, sa nu devie urate aceste irezistibile umbre de tristete zugravite cu maiestrie sub umerii fetei lui... si cu toate astea... Ah! am prejuditii! Eu am prejuditii. Aide, demone... Nu este cel intai, nu va fi cel din urma, zise ea zambind c-un fel de ura... sa concedem, zise ea cu vocea imblanzita, sa concedem, Cezara, ca este unic in felul sau.
El se trezi a doua zi tarziu... Era atat de obosit ca si cand l-ar fi batut mar si l-ar fi invelit apoi intr-un cersaf ud si rece... Avea friguri... imagini turburi, chipuri negre amestecate cu nouri, astfel era cadrul inchipuirii lui... era in acea dispozitie in care se afla un om care a trecut prin tortura inchizitiunii s-acum se afla, cu membrele zdrobite, intr-un pat moale... durerile sunt intunecoase insa nu tari si devin sfasietoare abia la atingere.
"Trebuie sa fug de ea... trebuie sa fug de ea... caci daca m-ar omori numai n-ar fi nimic... dar are sa ma tortureze, are sa-mi omoare nerv cu nerv, gandire cu gandire, bucata cu bucata din creierii mei s-ar muia sub sarutarile ei... Ah! si cum stie femeia asta a saruta... te trec fiorii... cu fiece sarutare mori, spre a invia si a muri din nou sub o alta... Dac-as fi fost imbracat in cuirasa de fier si m-as fi luptat in turnir, corpul nu mi-ar fi atat de zdrobit ca sub imbratisarile ei. intradevar pareca s-a lipit de mine si mi-a supt prin toti porii ei sangele din carne, sucul din nervi, puterea din muschi... E teribila femeia aceasta sau, mai bine, demonul acesta..."
Astfel, obosit de orgia sufletului sau, se-mbraca, se uita in oglinda... O umbra viorie ii colora fata... era vanat de palid ce era... Dar astfel era si mai frumos de cum fusese vodata... "Sarutarea ta* de dimineata, sarmanul meu Angelo, zise el zambind cu tristete... sa sarutam aceasta gura care nu mai este vergina..." El s-apropie si saruta chipul lui propriu din oglinda...
Desi era cald in casa, mainile erau reci si degetele supte, incat aprinse intr-o ceasca de portelan spirt de viorele, ca sa-si incalzeasca mainile la flama vanata-rosie... Iesi in gradina sa se primble prin cararile ninse, pin arborii desfrunziti cu ramurile-ncarcate de omat si-i parea c-a fost bolnav... ii parea ca e un reconvalescent iesit pentru prima oara din camera lui de boala... si se sorea in soarele de iarna si parca eternul parinte al vietii il umplea de sanatate si-mprospatare... "Nu! Nu! nu voi s-o mai vad..." El vedea in ziua calda de iarna copii jucandu-se pe strade si aruncandu-se* cu mingi de omat... chicot, ras, veselie... Toata natura naiva si bucuroasa ca traieste, numai el intunecat, nefiind bucuros de viata lui, el cu naivitatea lui pierduta, cu ochii adanci, cuminti, insa fara de speranta... "si se zice ca nu e fericire-n lume", murmura el. O fata rumena si grasa, intr-o scurteica blanita si cu mainile-n muf, trecu de bratul unui tanar, chicotind, surazand din cand in cand cu siretie, uitandu-se c-o galisa voiosie si pe ascuns in fata companionului ei... ochii ei caprii erau viata, bucurie, naivitate... "Ah! gandi el si-i privi... cum nu am tineretea lor sufleteasca... cum nu sunt ca ei... fericitii!"
Spre sara veni de Lys sa-l ia din nou...
- Nu ma mai duc... nu voi s-o mai vad...
- Nu vei mai vedea-o, iti promit...
- Atunci... atunci, haide! Dupa ce-i lega ochii, ei ajunsera iarasi cu sania in curtea descrisa deja. Coborara scarile in subteranele Amicilor intunericului... De Lys il lasa singur... El isi lua legatura de la ochi... Se afla intr-un cabinet mic, tapisat cu negru... Un camin de marmura rosie, cu foc, o oglinda-n perete... covoare moi pe jos, o masa c-un sfesnic de argint, doua jilturi cu sprijoane nalte...
Cezara intra...
- De Lys m-a mintit, ii zise el cu imputare, iarta-ma... dar n-am vrut sa te mai vad...
Ea era foarte trista...
- Bine, bine, inteleg simtirea ta... vrei o fericire calma, pe care eu nu sunt in stare a ti-o da... simti ca amorul meu oboseste... dar cine-ti spune sa ma iubesti... Din contra, daca vrei eu iti aduc in brate ingeri de copile... blonde, lacrimi de aur... caci eu sunt servul tau... eu sunt un demon, o crezi asta? zise ea-ntunecata, trebuie s-o crezi pana ce esti inca liber de a te desface de mine... pana ce nu e prea tarziu... caci nu voi sa te-nsel asupra viitorului tau... te vei usca sub suflarea mea ca o floare desradacinata in arsita soarelui de vara... Trebuie s-o stii. iti trebuiesc angeli? Voi sti sa seduc angeli pentru tine... numai sa nu te dezguste...
Un zambet de nespusa si santa fericire trecu pe buzele lui... Ea facu o mina de scarba si dispret cand vazu acel zambet... Ea cetea din expresia fetei toata cartea sufletului omenesc...
- ti-aduc indata ceea ce voiesti... un angel... De Lys, zise ea deschizand usa, exemplarul nostru de crin, care de ieri ofteaza dupa Angelo...
in acest interval Cezara se uita-n oglinda ca sa-si compuie fata. Dupa un moment se puse-n fotoliu... Niciodata Angelo nu vazuse atata bunatate si blandete exprimata pe un chip de om ca acuma-n fata ei... Era ingerul milei s-a indurarii...
El se uita mult in fata ei, apoi se-ntoarse si se uita in jaratic... astfel incat nu-l puteai vedea de spata nalta a jiltului... Usa se deschise si el auzi un glas dulce si molcom, auzi fosnind lin o haina de gaz, auzi atingand picioare mici si usoare covorul moale...
- Buna sara, Cezara, zise ea c-o copilareasca veselie... El se uita indaratul scaunului... Cezara pastrase inca expresia de nespusa gingasie, complezenta si bunatate care si-o compusese langa oglinda...
- O, Lilla! Copilul meu! vino-ncoace la mama ta sa te sarute... Ce frumusica esti... esti un inger... un boboc de roza... cum sa te numesc numai... spune-mi cum ai dormit...
- Ah! n-am putut dormi... Nu mi-a putut iesi din minte... stii tu cine... nu! nu spun numele...
- A... A... An...
- Nu... ma tradezi mie insasi... si-mi parea ca-i tiu capul in maini... parea ca-ngenunchease naintea mea si ma uitam in ochii lui... si ma uitam... si ma uitam... si pareca m-as fi uitat vecinic...
Angelo asculta zambind.
- s-apoi stii tu... imi parea ca si el se uita la mine... Ah! cum? Nu stiu cum... Ce sa-ti spun... Astfel atipeam numai si vise vii treceau pe langa ochii mei... Ah! cum as fi in stare sa-l iubesc... pareca i-as saruta mainile daca mi-ar permite...
- Dar daca el ar sti ca tu-l iubesti... daca el te-ar iubi asemenea, ingerasule!
- Nu spune, o, nu spune... Ah! nici gandesc la asta... stiu eu ca nici gandeste la mine: o sarmana fata proasta...
- Dar, vezi tu, tocmai asta iubeste el in tine, zise Cezara cu glasul plin si moale... naivitatea ta... el ar vrea sa desfasuri acele foi ale inocentei spre a se uita in bobocul de roza, in intelesul acestor nerozii dulci de care esti in stare sa spui o mie pe zi... si fiecare gentila, fiecare interesanta... Cate enigme i-ai dat tu asara de ghicit, de-si sfarma capul cu ele... Tu nu stii puterea ta, tu gurita de roza ce esti! sau esti sirata, te faci ca nu stii!
Elli rase cu glasciorul ei de argint...
- O, eu stiu ca sunt frumusica, zise ea inecata de placere, stiu ca plac... dar zau, ti-o jur, Cezara... nu stiu ca el ma poate iubi... Ochirea lui era asa de rece pentru mine... pe cand eu... eu as fi murit ca sa-l sarut o data...
- Ma duc sa-l chem... zise Cezara razand si batand din palme de bucurie.
- Nu, nu, nu! te rog! Cezara, pentru D-zeu...
- Spune ca-ti pare bine dac-ar veni...
- Nu... zise ea afirmand cu capul.
- Zi ca-l iubesti.
- Nu! zise ea plecandu-si capul pe piept si jucandu-se cu coltul sortului...
- Ma duc, ma duc... o gurita, ingerasule... Elli o saruta cu gura plina, cu gratitudine... Cezara iesi si-nchise usa cu cheia dupa sine...
Angelo si-ntoarse jiltul spre ea...
- O, d-le! zise ea speriata si toata pudoarea, toata inocenta, o lina indignatie, imputare, o lume de simtiri contrazicatoare ii jucau in fata...
El ingenunche la picioarele ei...
- Te-ai suparat? intreba el cu blandete.
- Da!
- Sa ne-mpacam dar, vrei?
- Da!
- C-o gurita, asa-i? Ea clatina din cap... Dar el sezu langa ea... ii prinse capul cu mana, ii intoarse fetisoara ei rosie, care se uita cine stie unde, drept in fata lui s-o saruta... El simti ca si ea-l sarutase, dar asa de lin, asa de abia miscat... incat ar fi putut spune ca nu l-a sarutat... Ea-l respinse c-o mana de la ea.
- Tu nu ma iubesti... stiu, Elli... nu ma saruti macar... Ochii ei se umplura de lacrimi.
- Nici nu ma crezi macar... zise ea incet.
- Atunci saruta-ma. Ea-si lipi gurita ei de buzele lui... de i se parea ca i s-a lipit un fruct copt si dulce de gura... el ii supse o sarutare...
- Ce dulce stii tu a saruta, Elli...
- Ah! n-am invatat de la nimeni... Asta vine asa numai... N-o stiu orisicand...
- Atunci de ce te departezi de mine... vino ici in bratul meu... O atrase incet pe pieptul lui...
- Ah, uite, zise ea... ce rau iti sta legatoarea la gat!... Ea drese cu mainutele ei legatoarea...
- si-apoi nu-i nici pieptanat cumsecade, hahaha! si lipseste un bumb de la camesa.
- Mi-a cazut in san, Elli... cauta-l. Ea-si baga mana-n sanul lui. El o prinse s-o apasa pe inima...
- Nu gasesc, zise ea inchizand ochii de rosie ce era... apoi ii redeschise si i se uita c-o cuminte si trista seriozitate drept in ochi... Parca vrea sa-i zica: "Eram sa-ti zic o vorba grea, dar n-o mai spun".
El ii deschise ei sanii...
- Sa caut butonul meu de diamant, poate a cazut intre sanii tai...
- Nu, nu, zise ea aparandu-se.
- Iacata-l, zise el, lipindu-si gura de fragul marului de zapada ce iesise de sub corset...
Ea se apara de dezmierdarile lui, dar se apara lin si mai mult pentru ca se cuvine... De mult nu mai avea puterea de a-i refuza ceva...
El stinse lumina si un intuneric adanc acoperi suspinul lor de amor. Pe cand Lilla si Angelo erau intr-o stare dezordinata, unde hainele parte cazuse de pe ei, parte atarnau in toate partile si ei pe jumatate goi dormeau strans imbratisati pe sofa, gura-n gura, intra Cezara c-o lampa-n maini in casa si se uita la ei... Ea era palida, serioasa, trista... tinea in mana ei un cersaf alb si mirositor si-l arunca peste mire si mireasa, apoi se puse-n fata focului si se uita multa vreme in ultimele urme a jeraticului. Ochii ei se umplura de lacrimi... apoi se scula repede, ridica coltul cersafului, descoperi capul lui Angelo si-i saruta fruntea:
- Ai sa-mi platesti tu asta, copilul meu, ai sa mi-o platesti! Apoi iesi din cabinet.
A doua zi Lilla umbla cam pe langa pereti si nu i se uita nimanui in fata... Angelo era de-o paloare umeda, ochii-i erau turburi si moi in cap si pierduse din demonica lor stralucire.
Ea se-mbracase si-i ajuta si lui, ii imbumba camesa la gat, ii facu fiongul de la legatoare... Era blanda ca un miel...
- Asa-i ca ma iubesti, Angelo?
- Mai intrebi... Lilla, erai de mult venita in societatea asta a Amicilor intunericului?...
- Ah! sa-ti spun cum... Eu te-am vazut pe tine in saloanele doamnei N. Mi-ai fost recomandat, dar tu te-ai uitat asa, pe deasupra, la mine, mi-ai spus o banalitate si te-ai dus apoi... si eu te urmaream, priveam in vo oglinda ca sa te vad in coltul de fereasta in care sedeai... stam seri intregi, plangeam nopti intregi... ah! cum te iubesc, Angelo, zise ea inecandu-i fata cu sarutari... intr-o zi s-apropie doctorul de Lys de mine. Se uita in ochii mei cum stie el a se uita - ciudat adica...
"Iubesti pe Angelo, d-soara, zise el cu tonul fara expresie si firesc, cum e felul lui de a vorbi..."
"Nu", zic eu. "Haide-n asta-sara in clubul Amicilor intunericului, daca vrei sa-l vezi..."
"Dar nu voi sa-l vad..." "Sania mea te va lua", zise el. "Dar nu voi sa merg cu sania d-tale..." "Ea va sta la portita gradinii d-tale", zise el, ridicandu-se si surazand.
Angelo, m-am dus noaptea in gradina, am deschis portita, m-am pus in sanie si iata-ma-s.
Ea lua dreapta lui in amandoua mainutele, o batu s-o saruta apoi...
- Lilla!
- Lasa-ma, Angelo... eu nu mai am ce-ti da... ti-am dat tot... De mult n-am mai fost stapana pe mine, de mult eram toata a ta... Ai mila de mine... Dac-ai crezut ca sunt cuminte... iata cumintia mea toata... dac-ai crezut ca sunt frumoasa, iata frumusetea mea toata... Toata fata mea e sfintita de sarutarile tale... de nu ma poti iubi pe mine... iubeste-ti sarutarile tale, Angelo, iubeste-mi ochii mei, caci te-au privit, caci s-au lipit razele de frumusetea ta... iubeste gura mea, s-a atins de a ta... Iubeste-te pe tine in fiinta mea... Angelo, zise ea plangand si lipindu-se spasmodic de pieptul lui si apropiindu-si gura de urechea lui: iubeste-ti copilul tau...
El nu raspunse nimic. I se parea ca e un delicvent... ca o vina mare apasa sufletul lui...
- si cum vom trai noi? intreaba zambind cu tristete...
- Cum? Ah! iata cum... Iata tabloul ce mi-l zugravesc... Dimineata, cand vei dormi inca, te-oi saruta pe ochi si te-i scula... apoi ti-oi aduce cafeaua si camesa cu butonii pusi, si ciorapii, halatul, fesul, o tigara... te-oi imbraca, apoi te-i duce la treaba ta... si, ramasa acasa, voi sterge colbul de pe cartile tale, voi aranja hartiile, voi drege penele stricate si cand vei veni acasa va fi masa pusa... panza alba, farfuriile curate, paharele limpezi de clare... dupa masa vom sedea la cafea, vom vorbi nerozii... apoi, adaose incet abia miscandu-si buzele, apoi... zic si eu, de... vom avea copii... un baiet frumos ca tine, icoana ta, s-o fetita ca mine... Ah! vom fi fericiti...
- Da, fericiti! murmura el incet si-ntunecos. "O, Cezara! Suflet de demon, gandi el, cum citesti in sufletele omenesti... cum vezi in ele scris viitorul, cum pricep zambetul tau de dispret de ieri".
- Dar tu pari trist, dulcele meu amic... de ce?
- Sunt obosit, femeia mea, dulcea mea femeie, nimica alta...
- Acuma ma duc, ca s-ajung acasa... Vei veni sa ma ceri, nu-i asa... Vino azi, voi astepta cu nerabdare venirea ta... Oh! cat te mai pot iubi...
Ea-si arunca mantila pe umere, il saruta si disparu pe usa... El ramase trist... "Va sa zica asta-i viata mea viitoare... Adio visuri orbitoare... am devenit umil barbat al unei mici femei... Vom avea copii... mi-o aduce halatul si papucii dimineata... Ah! doar o dezgustatoare perspectiva de urat si monotonie..."
Cezara in haina ei de Hamlet radea intr-un colt al odaii. D-zeu stie cand si cum se furisase-n casa... La vorbele lui vorbite incet, insa destul de clar, ea trase-un hohot ironic si splendid de raceala...
- Taci! taci!
- Ei bine! iata dar idealul tau... iata viata ingerilor... iata scopul pe care natura voieste a-l implini prin aceea c-a imbracat acel bobocel de fata cu naivitate si gratii... un baietel... o fetita, aerul odaii apasat de voluptatea patului conjugal... un pat cu cersafuri care trebuiesc foarte des schimbate... N-a rezistat mult ingerul, nu-i asa... Se grabea natura sa-si implineasca scopul ei maret, reproducerea neamului omenesc, si si-a asigurat aceasta implinire pin imbratisari multe, pin dulci rezistente, pin vorbe cu doua intelesuri... O! O! pfui! hahaha! Ei, ce faci, fugi?...
- Te-as ucide, Cezara, de drept ce ai! Ma desperezi...
- si orb nebun ce esti... nu vezi tu ca esti o unealta, ca bucurii, dureri, pasiunea, placerea ce o ai pentr-un san femeiesc care nu contribuie nimic la voluptate, placerea ce o ai pentru-o fata naiva, caci cu cat va fi mai naiva, cu atat mai greu ii va veni in minte sa-si ucida copilul... nu vezi ca esti o unealta in mainile unui demon, ca esti jucaria simtirilor tale, ca nimic ce ai nu e al tau, ca tu esti cauza involuntara pe care natura, sau numeste-o cum vrei, isi scrie asa-numitele scopuri marete... Nu vezi tu ca legi, state, monarhi, religii nu sunt decat aparatul greu pentru a face cu putinta acest act murdar de reproducere si a va arunca apoi in bratele monotoniei meschine a uratului, a ridiculului, a unei vieti care-mi face greata?... Te-nchipuiesc cu halatul inflorit, cu fes in cap, cu papuci, cu ciubuc, c-o claie de copii, c-o ocupatiune monotona si somnoroasa; apoi vei muri si copiii tai cei de spirit vor repeta aceeasi viata spirituala...
- Ai drept... asta mi-o spun si eu... taci, rasul tau ma supara...
- si de ce as tacea... zise Cezara-ncrucisandu-si mainile... Tu ai pierdut pe aceasta copila... Tu stiai ca n-ai s-o poti iubi, puteai cel putin sti ca ea nu-ti va ajunge, si cu toate acestea ai avut-o ca pe sotia ta... Ai nefericit-o... Crezi ca-mi trece pin minte sa-ti crut mustrarile de cuget... nu! De aceea sunt un demon...
- Dar tu mi-ai adus-o...
- Spun ca nu?... Da... sunt libera eu de a incerca sa seduc... De ce te-ai lasat sedus?
- N-am remuscari...
- N-ai... Bine... Copila va fi alungata de parinti... va naste-n saracie... Va fi o femeie pierduta... daca n-o vei lua de sotie... Dar tu o vei lua. Vei avea o viata de urat, vei umbla dupa alte femei... eu voi ingriji ca ea s-o stie aceasta si atunci adio pace casnica, atunci abia vei vedea ce va sa zica iadul pe pamant... A! pan-acum n-ai nici idee... Pan-acum melancolia ta si coloarea neagra sub care privesti lumea sunt teorii sure pe langa realitatea ce te asteapta...
- Voi suporta inevitabilul...
- Adio, Angelo...
- Cezara!... Cezara, murmura el incet plecandu-si genunchii la ea... te iubesc... nu poti tu ierta...
- Ce sa iert? Te iubesc eu?... Ea iesi repede din casa.
- Lilli a venit apoi la mine, trimisa chiar de tatal sau, ca sa-mi ceara din nou scuze... I-am spus ca tu n-o poti lua de sotie si am explicat punctele mele de vedere... A plans mult biata fata... dar voi sti eu s-o mangai... Am un camerier care nu e de despretuit...
- Cezara!
- Ei, D-zeul meu! dar tu esti nebun... Ea va fi fericita in felul ei... Vino-ncoace si suge rana asta... Nu vezi ca-mi curge sangele pe haine...
El isi lipi buzele de rana pieptului si supse acele picaturi de rubin ce pareau a curge pe zapada... Ea-i tinea capul cu mainile... apoi-i ridica capul si saruta gura lui rosie de sange... Asta drept multamire... Ea-si acoperi sanul, il ridica pe bratele ei ca pe un copil, il stranse la piept, il dezmierda...
- Cum ma faci sa patimesc, sopti el incet.
- Bine, inca n-ai cunoscut tu ce voi eu ca sa cunosti... Amicul meu, ai alegerea intre doua lucruri: intre urat, ordinar, meschin si intre durere, pasiune, turbare... intre Lilli si mine. Eu nu te-nsel, ti-o spun dinainte: eu voi usca viata ta de m-alegi pe mine... eu te voi omori... dar nu-ti voi coase halat, nici ti-oi impleti pungi de tutun... eu te voi despera... Dar nu ti-oi face copii... De un singur lucru te asigur, nu ti se va uri cu mine, poate insa ca mie sa mi se urasca cu tine... atunci, se-ntelege, se sfarseste totul... atunci stiu ca vei trebui sau sa mori, sau sa nebunesti.
Ea-l juca pe genunchii ei, isi baga mainile-n sanul lui si el simti innegrindu-se lumea-naintea ochilor lui...
- Ah! as rezista de mi-ar fi cu putinta, zise el cu durere... dar acum... acum cand as da toata lumea pentru o sarutare a ta si viata mea-mpreuna... acum e prea tarziu, diavol de femeie ce esti...
- Voluptatea cea cruda a dorintei si a durerii... iata ce-ti ofer... De-un lucru fii sigur: te iubesc. Nu te lasa inselat de imprejurarea ca amorul samana asa de mult cu ura... As fi in stare sa ma las ucisa pentru tine.
Avatarii faraonului Tla - Partea 01
Avatarii faraonului Tla - Partea 02
Aceasta pagina a fost accesata de 4145 ori.
