Cand eram inca la Universitate...
de Mihai Eminescu
Cand eram inca la Universitate aveam ciudata petrecere. Imblam adesa ziua pe uliti, stand numai pe ici, pe colo la cate-un anticvar si rascolindu-i vechiturile: luam* din cartile lui tot ce-mi parea mai bizar si mai fantastic si, venind apoi acasa, citeam si transcriam intr-un caiet numit fragmentarium toate pasagele cate-mi placeau. Locuiam intr-un sat aproape de orasul universitar, imprejurul locuintei mele foarte linistite, aci printr-un hazard locuiau in acea casa numai mosnegi batrani. Acolo, noaptea, dupa ce astupam soba, citeam si traduceam spre propria mea placere ceea ce am spus mai sus. Apoi deodata, pareca mi * se***. Intram in labirintele acelor curioase* povesti ce le citisem, un tablou urma* pe altul, o intamplare pe alta. Atuncea stingeam lumanarea, ca sa (nu) ma supere in sumbrele mele viziuni, si* scriam prin intuneric in fragmentarium tablourile sau viziunile ce-mi treceau prin minte. Astazi, rascolind prin hartii, gasesc acel fragmentarium. Citesc, citesc, si ciudat... ma trezeam pareca-n aceiasi casa in care locuisem, era noapte... afara vajaia vantul prin copacii seculari ai parcului, gandire cu gandire se-nsira si vad ca acetse fragmente ciudate si rupte din toate partile sunt o istorie frumoasa, desi cam ciudata. Iata c-o scriu.
Cand eram inca la Universitate...
Aceasta pagina a fost accesata de 4172 ori.
