Mos Iosif
de Mihai Eminescu
Astfel cum sedea pe scaunul lui, plecat cu pieptul inainte, fiindca scaunul n-avea spate si sprijoane, cu mainile cazute crucis peste genunchi, fruntea lui puternic lucrata capata prin acea poza aplecata un fel de aratare adancita, parul prin pozitia asta era urcat in sus, parte cadea fara ordine peste tample unele vite umpleau fruntea cu argintul lor matasos, parte se mai tinea urcat, dara infoiat in vechea lui ordine. Ochii, adanciti in boltiturile lor, pareau a fixa un punct sub incretitele sprancene, buzele gurii se umflase crete in meditatiune, iara barba indoita de aplecarea pieptului isi rastea in sus capatul stufos si argintiu, dand intregii fete o aratare nemultumita si rebela. Lumanarea subtire si incolacita de ceara aramie care sta lipita de masa plina cu carti deschise intindea mucul negru si crestat si lumina rosie si turbure in camara, abia ajungand icoanele calugaresti de pe pereti, adancind umbrele din fata visatorului zahastru si ingalbenind parul sau cel alb si trasurile cele batrane a fetei. Mana mica si paroasa intorcea, cu degetul muiat, paginile unse aalei unui manuscript grecesc de astrologie zugravit cu cercuri si figuri geometrice rosii. Literele incepatoare ale fiecarui capitol erau ca de tipar si rosii... Ce cata el in acea carte? Adesea nimerea intre foi zaloage de matase cadrilata ori verde, acolo-si oprea privirea mai multa vreme, apoi iar intorcea si scria cifre pe o hartie, insa bisericeste - adica cu slove; o tacere adanca era in camara si numai pana cea veche de gasca scrasnea pe hartia vanata si grunzuroasa ori suna izbita de calamarile pline c-o cerneala cleioasa si otetita. in urma el inchise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic si legat in pergament; il arunca cu nemultumire peste o claie de carti si-si netezi barba cu expresia unei profunde neindestulari cu sine insusi.
Mos Iosif avea un defect foarte mare. Cu o maiestrie rara el stia sa se insele pe sine insusi. Toate dezlegarile pe care i le-nsufla mintea lui sanatoasa si agera el gandea ca provin numai din combinarile astrologice, in care el incifra ceea ce nu era in ele. Unde mintea lui proprie nu-i da o dezlegare, acolo nici astrologia cea greceasca n-o putea face nemijlocit. Ea aproba numai aposteriori ceea ce el pusese in calculele sale apriori.
Adesea-i venea greu de viata, nu pentru ca traise prea mult, ci pentru ca ajunsese cu capatul pan' intr-o vreme a carei intelegere-i lipsea. Nu ca doar ar fi pretuit pe oamenii moderni, ori ar fi crezut in superioritatea lor spirituala. Cu drept cuvant presupunea cum ca ei nu au decat lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o inteleg, nici nu stiu s-o reprezinte - toti acesti oameni tineri erau atat de deserti, atat de lipsiti de cunostinte, incat i-ar fi fost lesne sa-i rusineze prin intrebarile sale, de natura mireana chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunostinte gramadite in capul asaui se cristalizeaza imprejurul unui singur sambure, mai presus de orice indoiala: Biblia. El avea destule cunostinte astronomice spre a sti ca stelele nu sunt scantei semanate pe bolta cerului numai spre placerea oamenilor, dar locul din Biblie pentru el avea un inteles adanc. Dupa el, fiecare atom era centrul lumii intregi, adica a nemarginirii, si fiecare sta in legatura cu toate lucrurile lumii. Fiecare, dupa ideea lui, este numarat de ochiul Domnului si neaparat in existenta sa: sa piara si unul din lume si toata lumea se turbura si cade. De aici consecventa ca tot omul poate fi influentat de o steaua, adica ca o lume intreaga, cu popoarele ei, cu viata ei poate influenta asupra unui individ omenesc, precum, iarasi, cine stie daca pamantul nu apoatei influenta asupra unei persoane insemnate a unui glob departat. Aceasta era legatura dintre cunostintele lui pozitive si-ntre astrologia lui.
El nu gasea nici o contrazicere in Biblie, unde toata lumea se zice a fi creata pentru bunul plac al oamenilor. Daca lumea-i nemarginita, fiecare punct ii tot asa de bine centrul ei ca si cele ce-l inconjura, asadar lumea-i facuta pentru placerea fiecarui din centrele sale in aceeasi masura, fiecare zice ca numai pentru el, si drept, caci el e tot in lume, daca ar muri cu desavarsire, lumea ar fi moarta pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, dupa parerea lui, sa fie in legatura cu o stea. Caci de ce nu sunt toti oamenii intelepti si mari, gandea el, caci altfel sunt toti tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru ca unii au in ei o raza cereasca care-i face sa fie patrunsi de puterea suprafirii a unei stele iara ceilalti, nascuti din lut si nefiind in legatura decat cu coaja pamantului, sunt robi cu duhul si fericiti numai atunci daca oamenii insuflati prin miscarea stelelor de Dumnezeu insusi se pun in fruntea lor si le prescriu destinele.
Sa nu creada cineva cum ca, in urma explicarilor vechilor teologi, el era geocentrist. Este drept cum ca pamantul a fost creat inaintea soarelui, zicea el. Tocmai asa cum un ceasornic ar face si pune pe rand toate rotitele si pana ceasornicului, asa D-zeu mai intai pamantul l-a facut ca o roata neinsemnata si dupa aceea abia a facut roata cea mare si, mijlocul sistemei, soarele. Istoria veche era pentru el o pregatire la crestinism, evul mediu era plantarea lui, iara vremile viitoare vor face din pamant gradina Domnului. Astfel Biblia era samburul intregii manieri de a privi lumea si a cugetarilor lui. stiinta pozitiva o stia s-o impreune cu invataturile Bibliei foarte usor si cu multa istetie - nu asa insa ideile speculative ale celor noi. Acestea erau pentru el erezii paganesti. El zicea ca invataturile a nici unei stiinte pozitive nu dau omului dreptul si pretextul de a se indoi de Biblie. El nu afla nici o ruptura intre aflarile celor noi, de cate auzea si el, si-ntre cartea cartilor, dar o gasea intre Biblie si-ntre ceea ce multi din oameni se sileau, dupa el, a gasi in aceste experiente.
Aceste fundamente a caracterului sau sufletesc era acuma, la batranete, radacina unei nemultumiri pe care el nu stia sa s-o explice. Oricand venea in contact cu vun om tanar de care se lipise ideile Apusului, el se simtea lovit de o lume cu totului noua in toate ale ei, o lume nu mai buna, nu mai frumoasa, dar cu totului alta. si ceea ce-l jena mai mult era ca aceasta lume contrazicea in curentul ei curentului aceluia pe care el si-l pusese ca tinta istoriei omenesti. El citise inca-n tinerete scrieri de-ale enciclopedistilor, dar ei-i insuflase apatie. Dovezile lor ii pareau silite, caci se-ndreptau toate contra unei axiome pe care el nu permitea nimanui s-o nege: atotputernicia lui Dumnezeu. El isi inchipuia ca un om trebuie sa fie bolnav sau foarte nenorocit pentru ca sa compuie carti contra Bibliei. De aceea mirarea lui era mare cand vedea ca pe zi ce merge tocmai aceste idei se latesc pe care el le credea ca un pas inapoi al lumii, iar nu unul inainte. De aceea el se-ndoia daca lumea aceea inaintata la care semenii lui isi trimiteau copiii era intr-adevar inaintata. Aceste indoieli apoi il faceau sa consulte astrologia dar, fiindca el singur nu stia ce sa-si raspunda, de aceea astrologia raspundea lucruri a caror inteles obscur el nu-l pricepea. Daca raspunsul ar fi fost latent in el, daca el l-ar fi presupus inainte de a intreba cartea lui, atunci desigur ca ar fi stiut sa puie sensul tocmai cel voit fara sa stie in spusele obscure a Sibilei lui, astfel insa, adesea in deplina nesiguranta in privinta celor ce intreba, el se simtea nelinistit si se-ndoia adesea de mintea sa proprie.
Mos Iosif
Aceasta pagina a fost accesata de 4169 ori.
