Alexandru cel Bun - Scena 01
de Mihai Eminescu
Persoanele
Alexandru Voda
Jurgea, staroste de Suceava
Ringala
Un Soimar
Ciurba
Damcus
Scena 1
Alexandru Voda, Jurgea (staroste de Suceava)
Alexandru Voda
De ce ma tem, Jurgea? De sangele meu ma tem. Dar nu cunosti tu acest sange fierbinte, plecat spre manie si spre dezbin din inima neamului Musatin? Cati ani sunt de cand s-a-ntemeiat Moldova? Patruzeci, cincizeci. Dupa Bogdan Voda Dragos a urmat Sas, dupa Sas Alexandru, dupa Alexandru bunu-meu Bogdan Musat, dupa Bogdan Petru, dupa Petru Stefan, dupa Stefan Roman, apoi iar Stefan, apoi iar Roman, apoi Iuga ... Inaintea noastra au fost sapte domni in Moldova, umbre trecatoare, Jurgea, dar umbre sangeroase. Frate alunga pe frate, fiu pe tata si tata pe fiu, sangele musatin clocotea de faradelegi. De ce ma tem? Dac-as avea un singur fiu si ... unul am, caci numele celui de-al doilea nu-l rostesc nicicand nu mi-ar fi teama de nimic. Dar, cum voi inchide ochii, teama mi-e ca vrajba se va incinge din nou, si ma cunosc pe mine, ii cunosc pe toti. De zece ani tu stii ca nu rostesc un nume si stii tu de ce nu-l rostesc? Pentru ca acel nume e-a unui om care e cap taiat fratele meu Iuga. Cap taiat, Jurgea ... ca o picatura cu alta. Ei, nu prin ura se domneste. Oamenii au nevoie de liniste, de ingaduinta. Cutitul prea ascutit se toceste. Domnii cei aspri cad.
Jurgea
Maria Ta chibzuieste mai bine decat omaneii de sama noastra, dar, daca nu suntem buni de alta treaba, Maria Ta, poate ca tot ni se ingaduie si noua cate o vorba care e la locul ei si prinde bine. N-as fi indraznit a vorbi de acela a carui nume nu-l rostiti daca Maria Ta nu dadea pricina de vorba, dar poate ca tot nu stau lucrurile asa cum le-au facut oamenii, cum le-au facut imbunatorii, oamenii aceia care adorm urechea Domnului cu vorbele dulci dar veninoase a clevetirii...
Alexandru
Ce e de-i vorba? Poti spune tot ce vrei ... n-ajuta nimic. In fiece zi vaz trecand pe muma-sa cu ochii plini de lacrimi, si orice privire e o dojana pentur mine. Nici ea n-a spus nicicand fata cu noi acel nume pe care-l sopteste perinei ei cand plange noptile, acel nume pe care-l spune codrilor si vanturilor. Dar eu stiu ce stiu. De ce s-a ascuns? De ce ne-a mintit? Iti aduci-aminte la vanatoarea aceea, cand eu, stiind ca el are un pumnar la el, m-am prefacut ca-mi trebuie sa-njunghiu un cerb. Cine are un pumnar, intreb? Nimeni nu-miraspunde. Dar el s-a-ngalbenit ca ceara la fata. Se-ntelege. E oprit pretutindenea ca alaturi cu Domnul sa aibe cineva arme ce se pot ascunde, dar, daca mi l-ar fi intins de bunavoie, nu ziceam nimic. Am pus sa-l dizbrace cu sila in fata mea, si in sfarsit din incaltaminte ii cade arma. Ce cauta arma la el si de cine avea sa se apere? Nu eram Noi acolo, nu erau scuturile si arcurile boierilor, nu erau osteni? Peste trupul Nostru ar fi ajuns cine ar fi-ndraznit sa se repeada. Dar tocmai pentru ca Noi eram acolo ... fiul Nostru ... E! nu-mi mai vorbi de el. De-atunci sta inchis intr-o tainita de la Pobrata si acolo va sta pana vom inchide ochii. Azi punem sa se dea citire diatei Noastre si asa va fi.
Alexandru cel Bun - Scena 01
Alexandru cel Bun - Scena 02
Alexandru cel Bun - Scena 03
Aceasta pagina a fost accesata de 4181 ori.
