Actul din urma
de Mihai Eminescu
Actul din urma
Decebal
Sunt eu ori nu mai sunt eu e-ntrebarea?
Cu ce drept ma amestec eu aicea,
De ce ma doare sufletul pe mine
Pentur c-a Daciei tara a cazut?
E Decebal de astazi cel de ieri?
Este prezentul un trecut? ... Ce drept am
S-atribui nefericirea unui om
Ce-acelasi nume l-a purtat cu mine
Sa mi-o atribui mie, cel de azi?
Nu bate inima-mi in orice clipa?
Nu sunt in orice clipa un alt om?
In orice clipa e un altul rege,
S-acel batran a carui umbra alta
O vad colo-n metal ... sa fiu chiar eu?...
Sa fie Decebal, dusmanul Romei?
Sa fie acelasi care-a fost si ieri?
Ce suntem noi, ce este asta viata,
Pe ce se-nsira ziua d-ieri cu azi,
Cum ne cunoastem de aceiasi?
Ce leaga fapt de fapt si zi de zi,
Cand ne schimbam, cand orisicare clipa
E-acelasi nume pentru un alt om?...
Visu-unei umbre, umbra unui vis -
Om! Care e fiinta ta? ... Ce face
Ca tu sa fii .,.. Ce face sa nu te risipesti
In propriele-ti fapte si gandiri?
Sangele-acestei umbre e durerea.
Toata fericirea o uitam in viata
Ca si cand n-ar fi fost, numai durerea
Ochii trezeste ... face sa privim
Treuctul nostru disparand in vreme,
Ca insule mandre-n ocean plutinde
De care-a vietei neagra, grea corabie
In orce clipa se tot departeaza...
In urma-ne ramane fericirea
Durerea-n veci noi o ducem cu noi.
Ah, ce stiu ei cand vorbesc de durere!
Vazutu-s-a vodata ei in fata
Unei vieti pierdute, sfaramate,
Unei vieti de-a careia splendoare
Atarna soartea unei tari ori natii?
Ah! cand privesc oglinda de metal
Si vad in ea un om batran si alb,
Batran ca o poveste de demult,
Aud parca soptind copii si fete
Povestea inchegata despre soarta
A unui rege - anume Decebal!
Sunt eu acesta? Eu? Nu ma cunosc.
Acest batran cu iarna pe-a lui frunte,
Acest batran cu fata lui zbarcita,
Acest batran pe jumatate mort ...
Acesta-s eu? Nu cred ... Nu cred ...
Nu cred ... De ce nu cred? ... Nu poate fi.
N-aud departe bucium si talange,
N-aud departe un popol mergand
Ce fara patrie ramas in lume e?
Mergeti! mergeti! pamant strain primeasca
Oaselor voastre pace sa li dea,
Lasati parintii si copiii vostri
Sa doarma dusi n-al Daciei pamant,
Si, pustiiti si-mprastiati prin lume,
Purtati cu greu blestemul ce-l port eu ...
Deci lasati ca sa raman...
Poate c-o soarte mult mai fericita
V-asteapta-n lumea larga ... mergeti voi...
Ce fericire-as mai putea afla
Eu, biet batran? ... nebun pe jumatate?
Lasati sa dorm unde imi dorm copiii
Si maica-mi unde doarme...
O, pamant dulce, de-as putea
Sa te sarut, etern lacas al pacii,
Mult mai usor decat coroana mea...
In van copilul s-a intinde mana
Cea mica pe al mamei tanar san
Si va-ntreba-o: "Unde m-am nascut?
Si unde este tatal meu ... si unde
E tara mea ... si unde se vorbeste
Limba ce tu-mi vorbesti, caci n-o aud?
Straina-i tara care imi da lapte,
Strain pamantul care grau imi da..."
Ce va raspunde-atuncea acea mama?
"Sarman copil - tu patrie nu ai...
A fost odat-un imparat, va zice,
Un imparat ce-acum demult e mort.
Acela ridica in batalie
Poporul tau si tara - si-o pierdu...
Mult a trecut de-atunci, multi ani de lacrimi,
Pin secoli trecem, popor exilat,
Fara de zei, fara de taram fara
Ca loc s-avem unde sa plecam capul.
Oriunde suntem, suntem venetici,
S-astfel vom merge noi din tara-n tara
Pana s-a sterge s-urma neamului.
Este un vechi blastem ce ne-urmareste,
De mult, de mult noi il purtam, sarmane..."
Si-atunci va intreba acel copil:
"Mama ce m-ai nascut ... nu-ti fuse mila
Rusine nu, nu scarba ca sa nasti
Un sclav ... un paria, un neferice?..."
S-asupra cui are sa cada vina,
Durerea unui neam intreg?" Asupra-mi.
Ei si? Pamant voi fi ... nesimtitor.
Ce-mi pasa ce-or vorbi? Eu fug de ei...
De vina-s eu c-am fost ca orice om?
De vina-s eu ca am dorit marire?
De vina-s eu c-am fost orbit, desert
Cum este lumea-ntreaga? ... Nu, nu, nu!
De-o mie de ori nu ... Cine mi-a spus
Ca viata-i vis, ca gloria-i minciuna?
Cine mi-a spus c-o pulbere suntem?
Ba mai putin ca pulberea ... o umbra.
La leaganu-i cantatu-s-a batrane
Povesti de imparati si stralucire...
Si in junia mea ma laudau
Daca-nvingeam in lupte eu pe tineri...
Razboaiele-mi poetii le-au cantat,
Poporul le-a cantat-o dupa ei...
O lume m-a-nselat ... o lume-ntreaga,
Chiar maica ... ah, fii blestemata!
Caci m-a nascut si m-a mintit cu basme,
Chiar maica mea mi-a inselat viata...
Poporul, timpul, toate imi soptira:
Scoala-te, Decebal: tu vei fi mare!
Ei bine ... daca toti, toti ma-nselara
De ce sa nu-i fi inselat si eu?...
I-am amagit asupra vietii mele...
Asupra mintii s-a puterii mele...
I-am inselat si i-am pierdut pe veci...
O minte, minte, marsava unealta
Care slujesti ca inima s-o-nseli...
Vrei sa convingi ca n-am pierdut nimica,
Ca ce-am avut n-a fost nimic ... Sireato,
E prea pe fata siretia ta...
Prea simt in mine c-am pierdut o lume,
Ca-n orice om ce l-am pierdut in lupta
O lume de sperante-am ingropat...
Si-acum alerg dezmostenit de tronu-mi,
Un biet batran sarac, necunoscut.
Unde-i marirea lumii? Unde-i?
Oare este?
E o marire sau e un vis negru si stralucit ce-nvinge si existenta? - Ca sa arate-n urma ca-i minciuna. Negatiune a vietii
Decebal - Actul 01 - Scena 01
Decebal - Actul 01 - Scena 02
Decebal - Actul 01 - Scena 03
Decebal - Actul 01 - Scena 04
Decebal - Actul 01 - Scena 05
Blestemul lui Decebal
Actul din urma
Aceasta pagina a fost accesata de 4280 ori.
