Cezara - Partea a-IV-a
de Mihai Eminescu
Pe cand Ieronim iesea cu Onufrei dintr-o veche zidire, ii vazu Francesco si intra in vorba cu cel dintai, ca sa-i steie model pentr-un tablou al sau. Acesta, vazand ca n-avea ce gasi de impotrivit batranului maestro, se-nvoi si plecara tustrei spre locuinta lui. in drum, parintele Onufrei, dand ca din intamplare de mana pictorului, care continea vro cateva piese de aur, crezu ca ce-i gasit ii bun gasit si, strangand cu multa amicitie si intentie luatoare mana acestuia, gandi ca are multa cauza de-a se departa, mai ales ca tablele de la crasma l-invitau cu dragoste — deci pretesta ce pretesta si se duse.
in vremea asta Cezara, curioasa si neastamparata, cotrobaia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o panza, o ridica si se uita intrucat inaintase lucrarea "Caderei ingerilor". Cu fata de o senina seriozitate intindea Arhangelul Mihail spada sa de foc in aer. Pletele lui blonde fluturau imprejurul capului sau alb ca marmura si a fruntii boltite si ochii lui albastri straluceau pare ca de putere si energie. Bratu-i se intindea spre haos... aripile lungi si albe pareau a se ajunge intr-o elipsa deasupra umerilor lui si deasupra fruntii se-ncovoia un cerc de stele albastre. Fondalul era haos, in sus strabatut pe ici pe colea de cate-o stea murind, jos intunecos si rece. Dar in dreptul spadei ingerului era lasata o dunga cenusie de loc gol pentru figura demonului urmarit.
Ea auzi pasi in tinda. Un paravan ascundea patul artistului... ea s-ascunse dupa el... sezu pe pat... si se uita. Intra Francesco cu tanarul calugar. Inima-i batea in peretii pieptului de credea ca voieste sa i se sparga. Artistul ii arata lui Ieronim tabloul si locul ce are sa-l ocupe chipul sau pe acea panza; apoi intrara amandoi intr-un cabinet. Cezara nu se misca din loc... tacea ca pestele.
Francesco reveni, isi cauta paleta, pensulele, lasa peste fereasta o perdea de matasa albastra, incat camera se umplu de un aer vioriu... aseza la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, usa cabinetului se deschise... si... Cezara era sa racneasca... dar isi astupa gura c-o manuta si cu alta ochii. Sa vorbim incet... cel putin lectorii mei inchipuiasca-si ca le vorbesc la ureche... ia sa vedem, ramas-a mana Cezarei tot la ochi? Sanii ii crescuse intr-atata de bataile inimii incat sarise un bumb de la pieptarasul cam ingust de catifea neagra... de ce-l si incheiase? Dar cine stia ca inima ei o sa aiba asemenea turburari? Ea-si dezbumba pieptarul, sanii ei albi ca zapada se eliberara din inchisoarea lor de catifea si ea rasufla adanc, desi incet. Apoi isi puse iute mana la ochi iar, pana ce i se racori sufletul... Apoi ridica un degetel, ... cel mic, deasupra ochilor si se uita printre degete... Vazu un cap frumos pe niste umeri largi si albi, pe un bust ce parea lucrat in marmura... Acum era sa-i plesneasca colanul... ea-l descheie din sponci si, rasufland din ce in ce mai linistit, incepu sa priveasca intregul acel model frumos, din a carui muschi si forme respira mandria si nobleta... Mainile ei ii cazura-n jos, caci era obosita de emotiune, dar nu satula de-a privi. Tremura cu toate astea ca varga si i-ai fi auzit clantanirea dintilor daca n-ar fi tinut gura strans inclestata.
Penelul pictorului zbura pe spatiul gol ce si-l lasase pe panza si sub mana-i se nascura formele lui Ieronim, din sus in jos, forma cu forma pana la umeri, pe care pictorul schita doua lungi si stralucite aripi negre... sedinta era lunga. in vremea aceea Ieronim statea pe piedestal drept, nemiscat, mandru ca un antic Apollo in semiintunericul vanat al odaii, pe care pictorul il facuse anume pentru a nimeri tonul fundamental al figurii.
— Ieronim! intrerupse Francesco tacerea ce domina in sala. Cezara se sperie la aceste sunete. ii veni ideea ciudata ca pictorul are de gand sa deie paravanul intr-o parte... atunci ea era descoperita... cu toaleta ei dezordonata, cu parul valvoi, cu ochii aprinsi in cap si cu fata rosie ca sangele... Dar nu era asta.
Pictorul zise: "Am ajuns la cap. Trebuie sa te fi indoit vreodata in viata ta de ceva. Reaminteste-ti acea situatie, ca sa vad ce expresie va lua fata ta".
Ieronim isi rechema in minte scrisoarea batranului Euthanasius si o zambire rece, sceptica, ii desclesta putin buzele. O, de ar fi inmarmurit astfel! Era o durere mandra in fata lui, si bietei Cezare ii iesi o lacrima in ochi.
— Da, da! asta-i expresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmara si penelul sau schita in fuga acele trasaturi de-o dureroasa amaraciune in fata intunecatului sau geniu infernal.
— Ce nenorocit trebuie sa fi fost cand reamintirea ii schimba fata — gandi Cezara si o duiosie dulce si linistita ii umplu sufletul... Ea nu mai era aceeasi. Din tremuratoare deveni lina — acuma-l iubea. in acea frumoasa statua de marmura alba, in acel Adonis incremenit ea presupunea un suflet... ii venea sa planga acum... buzele ei se desclestara c-o dulce expresie de durere si de amor, ea-si inclina capul in perini si-si inchise ochii. Simtea ca plange fara sa vreie.
— Mi-ar trebui inca cateva sedinte, zise Francesco. Cezara-si deschise ochii, dar... Francesco trasese perdeaua si ea-l vazu din nou pe Adonis al ei in lumina cea plina a soarelui. isi astupa iar ochii si auzi cum pictorul si Ieronim se departasera in cabinetul alaturat. Ea sari repede, tiptil, incet, se repezi pe us-afara in buduarul ei, s-arunca pe pat, s-ascunse fata in perini si botea tot ce incapea in maini. Cand Francesco intra in odaia ei, ea s-arunca in gatul lui, il stranse spasmodic, il dezmierda, il saruta...
— Ce-i, copila mea?
— Nimic.
— iti place? Ea sopti ceva neinteles, cu ochii plini de lacrimi si dorinta.
Cezara
Cezara - Partea a-II-a
Cezara - Partea a-III-a
Cezara - Partea a-IV-a
Cezara - Partea a-V-a
Cezara - Partea a-VI-a
Cezara - Partea a-VII-a
Cezara - Partea a-VIII-a
Aceasta pagina a fost accesata de 4721 ori.
