Andrei Muresanu ( tablou dramatic intr-un act)
de Mihai Eminescu
Persoane:
Muresanu, Mors, Geniul Luminei
(Scena infatiseaza un peisagiu de-o romanticitate salbateca in munti. Pe de o parte stanci crapate unele tepene, altele rasturnate de alta brazi acatati de varfuri de stanci, unii franti si rasturnati de vijelii si torente. in fund se vad ruinele inca fumegande a unui sat de colibe risipite ca cuiburi mari in dosul stancelor. Mai in avanscena, turnul vechi si negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zabrele, cu muri parte risipiti, cu acoperamant de sindrile negre si mucezite. Asupra intregului plan se revarsa o galbena lumina de luna. Avanscena o cuprinde de-a curmezisul un trunchi rasturnat, putred, pe care Muresanu sade visator. De tot in fund, codri si munti. Clopotul suna dogit 12 ore. Miezul noptii. in vremea asta se scoala Muresanu.)
Tresare miazanoaptea in inima de-arama
A turnului de piatra. Lin stelele se-nhama
La carul lunei blonde. Prin vamile veciei
Nici vremea nu le trece cu visele mandriei,
Nici suflete nu intra, nici suflete nu ies.
Prin aerul de noapte, puternic, rece, des,
A lunei adormite patrund razele rare
in temnita din pieptu-mi trezind gandiri amare.
Cand somnul, frate-al mortii, pe lume falnic zace
Cu genele-i inchise, cu visele-i de pace,
Cand palida gandire prin tara mortii trece,
si moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece
Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge,
Pacatele-i i-adoarme, invidia i-o stinge
Ce ochi vegheaza umed? Ce suflet se framanta,
Ce suflet tipa-n doliu, ce lira jalnic canta?...
Sunt eu!... Privesc trecutul, si-icoana lui barbara
E zugravita aspru d-ursita-ne amara.
si gandul meu nu poate sa rup-acea perdea,
Ce-ascunde viitorul teribil dupa ea.
Cantarea? Cea mai nalta si cea mai indrazneata
Nu e decat rasunet la vocea cea mareata
A undelor teribili, inalte, zgomotoase
A unui rau, ce nu-l vezi. Sunt undele de timp
Ce viitoru-aduce, spre-a le mana-n trecut.
Desi privesc nainte-mi noaptea batrana supta,
si vad c-o lume noua dintr-insa se ridica,
Dar parghia aceea, ce desfacand tenebre,
Ridica viitorul puterea care toarce
Al vremii fir aceea imi e necunoscuta.
Vai! cele intamplate istoria le spune
si cele viitoare si-arunca umbra lor
in atmosfera groasa a zilei cei de azi.
De ce se-ntampla toate asa cum se intampla,
Cine mi-a spune-o oare? E plan, precugetare,
in sirul orb al vremei si-a lucrurilor lumei?
Sau oarba intamplare fara-nteles si tinta
E calauza vremei? Putut-a ca sa fie
si altfel de cum este tot ceea ce esista,
Sau e un trebui rece si neinlaturat?
si daca trebui toate sa fie-asa cum sunt,
Ce legi urmeaza vremea? Cu ce drept ea apasa
O ginte ca pe sama-i o alta sa ridice;
E vo dreptate-ntr-asta, sau oarba-mparte bobii
Soarta fara-de-lege? si daca n-ai temeiuri
Decat acele spuse de cartile batrane,
si-aceste-s dovedite ca nu dau dezlegare
Cine-mi va spune mie daca a gintei mele
Viata viitoare va fi mai fericita
Decat al ei trecut?
De-ar fi fost rau adesea si bine num-o data,
As crede ca-ntamplarea oarba, nevinovata
A gramadit in mersu-i, dar fara ca s-o stie,
Atata neferice pe tara mea pustie.
Dar nu! e-atata minte atata plan de rele
S-a gramadit puternic in viata gintii mele,
incat imi vine-a crede ca samburele lumei
E raul. Cartea lumii d-eterna rautate
E scrisa si-i menita.
De vei avea puterea,
Vointa ca sa sfarami pe cel mai slab ca tine,
Bravura se numeste. De esti inchipuit,
Nesuferind ca altii de-acea inchipuire
Cu vorba sa se-atinga: onoare se numeste;
De vrei sa-ntreci pe altii si lumei sa-i impui
Persoana ta infama: dorinta-i de marire,
La fapte mandre stimul. De esti atat de van
Sa crezi ca pan-si cerul asculta a ta vorba,
Ca-i pasa daca corpul ti-l chinuiesti si mintea
ti-o stupifici iti zice ca esti evlavios,
Ba chiar si sfant. si nu sunt numai oameni
Ce iti admira fapta, gandirea-nchipuita,
Ci te admir popoare...
Ce proasta e multimea,
Ea crede cum ca duce a lumii soarta-n mana,
si singura e dusa de-o mana de sireti.
De te-a-nzestrat natura
Cu-atata minte numai, sa poti vedea prostia
si cruda rautate ce masa o domina,
Nedand nimic pe ele, sa faci din ele scara
Spre-a te urca pe dansa l-avere si marire,
Prefa-te numai cum ca tu pretuiesi acele
Mari calitati si-alese (numeste-le cum vrei),
C-o fraza linguseste desertaciunea lor
si pe-umeri te vor duce, sacrificand averea,
Viata pentru tine. Dar spune-li-adevarul,
Te-or rastigni pe cruce, te-or huidui cu pietre
si te vei stinge mizer de nimenea jalit.
Se vede
Ca nu puteau siretii ca sa gaseasca-n viata
Alt pret decat acela sa-si implineasca pofte
Pe seama altor... Apoi este si drept, cuminte,
Ca prosti sa duca greul, astutii sa domneasca...
La ce-ar fi-atuncea lumea in doua impartita?
La ce-ar esista prostii si iar la ce siretii?
Nu merita natangii sa fie stapaniti?
Nu vezi ca stapanindu-i le implinesti dorinta?
Mai de dorit ce soarta pot ca sa aiba-n lume
Decat sa-i duca-n turme sunetul unui nume?
Ei nici nu-s pentru alta decat ca sa traiasca,
Sa moara-ntru-mplinirea unei desertaciuni.
si-apoi nu vedeti voi
Ca ei admira toate ce le-aduce pieire?
Omoara fericirea unui popor intreg,
Linistea unui secol si esti numit erou.
Beata de bucurie multimea te primeste,
Cu lauri te-ncununa... O ginta ce se-nalta
Pe spatele altora e mare si cu cat
Mai mult se tine-n locu-i prin rau si prin asprime,
Cu-atata e mai mare. Dreptate-universala
E-aceea ce-o uraste puterea bruta. Peste
Tarie nu decide nimic. La bine ne-i putea
S-aduci doi oameni; raul l-urmeaz-intregi popoare;
Caci raul este coltul vietii. Vecinic raul
intaiul rol il joaca e colt in orice cuget,
in oricare vointa, in orice fapta mare.
Invidia de pilda e mam-egalitatii,
si ingradirea contra rautatii reciproce
Dreptate se numeste. Cu cat mai rai sunt civii
Cu-atat e mai perfecta dreptatea.
Fiti rai si veti strabate
La tinta-oricat de mare, numai prin rautate!
Fiti rai! si-urmati principiul ce lumea o domina
Lasati sa creada altii mai prosti ca voi in bine.
De ce n-aveti voi minte? Deschideti ochii vosti,
Vedeti ca sfant si bine sunt numai pentru prosti?
De cand sunteti in lume, a esistat dreptate
si pentru voi? Dar greul voi numai il purtarati,
Voi v-ati hranit dusmanii, i-ati aparat cu sange,
in loc de-a sparge capul naparcei sub picior,
Voi ati crescut-o mare si astazi va zugruma.
Spun popii de-o vecie unde oricare vina
Gaseste-a ei osanda si binele rasplata
si mii timizi de frica si de-o speranta vana
Trec inselati pe langa izvoarele vietii.
Iar daca nu, lintoliu, piroane de sicriu,
Rasplata sunt virtutii?
Rabdarea cine-o are tarasca-se-nsetat.
Voi soarbeti picatura de timp ce o aveti,
Aici fiti mari, puternici, aci fiti fericiti
Aici spirit, curagiul si pumnii au valoare.
in mana de vei prinde-a istoriei carte
si daca tu de frica sau poate de rusine
in faptele ei rele nu vei incifra bine,
Vedea-vei cum sub ochii-ti in plin se desfasoara
Raul si iarasi raul ca vremea se masoara
Dupa a rautatii pasire. Rau si ura
Daca nu sunt, nu este istorie. Sperjura,
Invidios-avara, de sange insetata
E omenirea-ntreaga o rasa blestemata,
Facuta numai bine spre-a domina pamantul,
Caci rautatii numai ii datoreste-avantul
Ce l-a luat pe scara fiintelor naturii.
Cine-a vazut vrodata popor de oameni buni
Sa fie mare? Daca e rau, e egoist,
Vrea toate pentru sine, nimica pentru altii;
Daca traieste bine, dar fara ca sa lase
Ca si-altii sa traiasca e mare. Cand un popol
incepe a fi nobil si generos in cuget,
Atunci a lui cadere si moarte sunt aproape,
Caci numai raul are puterea de-a trai.
Chiar fapta cea mai buna duce la rau. Ea este
Pamant care hraneste samanta celor rele.
Ai mila
De unul si cu mana in care i-ai pus pane
Mani va ridica piatra, ca el intai s-arunce
in tine. Da-i unuia onoare si marire,
si va fi cel din urma spre-a se uita la tine
De-i fi cazut. Ce plan adanc-siret!
Cum in samanta dulce a raului s-a pus
Puterea de viata!
si mai credeti in bine, in basme de copii!
O, ridicati in suflet gigantici vijelii
si sfaramati c-o mandra strigare triumfala
Ordinea cea nedreapta, sireata, infernala,
Ce prostii si siretii, unii-nselati, iar altii
inselatori sustin ca de Dumnezeu e pusa
in lume.
O, Satan! geniu al desperarii!
Acum pricep eu gandu-ti, caci zvarcolirea marii
Traieste-acum in mine. Pricep gandiri rebele
Cand ai smucit infernul ca sa-l arunci in stele,
Dezradacinasi marea ca s-o improsti in soare,
Ai vrut s-arunci in caos sistemele solare.
Da! ai stiut ca-n ceruri, raul, nedreptul, trona,
Ca secole natange l-adora, l-incorona,
stiai c-asa cum este nu poate a fi bine!
Ca nu poate nedreptul etern ca sa domine.
O! de-as vedea furtuna ca stelele desprinde,
Pe cer talazuri mandre inalta si intinde,
si nourii ca sloiuri de gheata aruncate,
Sfarmandu-se de-a sferei castele instelate
Cerul din radacina naltandu-se decade,
Tarand cu sine timpul cu miile-i decade,
Se-nmormanteaza-n caos intins fara de fine,
Zburand negre si stinse surpatele lumine.
Vad caosul ca este al lumilor sacrii,
Ca sori mai palpai rosii, gigantice faclii,
si-apoi se sting. Nimicul, lintoliu se intinde
Pe spatiuri deserte, pe lumile murinde!
Vazand risipa, Satan, voi crede c-ai invins!
Caci daca esti arhanghel al mortii cei batrane,
Atunci esti drept caci numai ea este dreapta-n lume,
si cei ce o servesc caci contra orice-n lume
invinge rautatea dar contra mortii nu.
Fiindca tina lumii e rea, fiindca tina
si praf e universul intreg fara de vina
Ai cazut, geniu mandru, plin de-ndaratnicie
in spatii far-de margini, in evi de vecinicie!
Vai, soarte blestemata, ce oarba arunci bobii,
La oricine in lume dai ceea ce nu-i trebui,
Te rog, soarte, ma scapa, de altii nu de mine.
Atat venin in suflet, si-atat amar in gand,
incat dac-as putea-o ca sa rasuflu-adanc
si bine as invenina vremea-n care-s osandit
De a trai.
O, geniu ce patrunzi
Nemarginirea iarta c-amaraciunea mea
M-a-nvins! Tu stii sa judeci si stii ca nefericea
Ades scrinteste sirul gandirii si o face
Sa mearga tocmai contra la calea ceea care
Ar trebui s-urmeze.
Un orologiu care in loc de-a-mbla-nainte
S-ar tarai-ndarat. O, nu esista crime,
Caci toate, toate-s fapte unei gandiri pe dos,
Unei simtiri perverse, amare...
Taci, taci, suflete mandre, nu rascoli cu-atata
Grozava usurinta titanica turbare
Ce-n aschii sclipitoare gandirea mi-o sfarama
Stinge, puternic Doamne, cuvantul nimicirii
Adanc, demonic, rece, ce-n sufletu-mi traieste
Coboara-te in mine, ma fa sa recunosc
C-a ta faptura slaba-s. Nu ma lasa sa sper
Ca liber, mare, mandru prin condamnarea ta
N-oi cobori in iaduri de demoni salutat,
Ca unul ce menitu-i de a le fi stapan
Stapan geniilor pieirii! Ce gand superb! O,-nceata,
Inima mea cea stoarsa de-o cugetare beata.
Nu rascoli-n bataie-ti ruinile sfarmate
A lumii-mi dinauntru.
Vad cerul, lan albastru sadit cu grau de stele,
El ni arata planul adancei intocmele
Cu care-si misca sorii. in samburul de ghinda
E un stejar. Cum dansul din proprii radacine,
Din planul vietii sale ascuns in coltu-obscur
isi creste trunchiul aspru asa, poporul meu,
in tine e puterea-ti, naltarea-ti si pieirea-ti.
Eu cred ca tot ce este menit de a fi mare
Sa-si innaspreasca trebui superba radacina
Prin viscole turbate, prin arsita si-nghet.
Mai tare e-acea stanca ce a trecut martira
Prin vijelii mai multe. Popoarele barbare
Ce-au cotropit romanii sunt vijelii marete,
Turbate, mandre, aspre ca orice vijelie,
Dara si trecatoare ca ele. Iar stejarul
Poporului meu tare ridica s-azi in vanturi
intunecata-i frunte si proaspata lui frunza.
in lume vad popoare cuminti si fericite,
si ma intreb ce soarte sa doresc la al meu?
si-un gand imi vine aspru, adanc, fara de mila
si sfarmator de lume. Nu, nu! N-as vrea ca alte
Popoare sa mai fie c-al meu nu merit ele
Sa-i semene. Poporu-mi menitu-i ca sa fie
Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire
Pentru a lui viata. O, natie iubita!
Vei intelege doru-mi, vei sti sa-l pretuiesti?
Voi sa te vad, iubito! nu fericita mare!
Decat o viata moarta, un negru vis de jele,
Mai bine stinge, Doamne, viata gintii mele,
Decat o soarta aspra din chin in chin s-o poarte,
Mai bine-atinga-i fruntea suflarea marii moarte!
Andrei Muresanu ( tablou dramatic intr-un act)
Aceasta pagina a fost accesata de 6004 ori.
