Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
de Mihai Eminescu
(Din parcul Dumbraveni)
Padure! Ningi cateva frunze
Pe fruntea-i de arama rece.
Tu, ce ramai nepieritoare
Ca geniul, cand totul trece!
Zi vantului sa-i cante doine
De dragoste sau haiducesti,
Poetului ce-a fost mandria
Gandirii noastre romanesti!
si glasul lui sa fie dulce...
Macar in lumea nefiintei,
Sa-si uite lungile lui chinuri
Acest copil al suferintei!
Natura, cel putin, mai blanda
Cu umbra tragica sa fie,
Acelui ce-n eterne versuri
A prins eterna poezie!
si stelele din golul serii
Picand in jurul lui scantei,
Sa-i para ca iubirea moarta
il mangaie cu ochii ei!
Iar cand in serile de toamna
Va rasari dintre poteci
Balaia inimii lui doamna
Cu maini subtiri si brate reci,
in ora tainica si grava
Cand ceata scutura vestmantu-i
si luna-n cimitir vegheaza,
in loc de candela, mormantu-i;
Pe cand o trestie, un nufar,
Un tei aminte-aducator
intelegand, poate, ce sufar
Poetii mari in viata lor...
Privindu-i chipul intre frunze,
Vrajit de-al bronzului vestmant,
si intreband mirati ce cata
Sub luna mortii din mormant...
Atunci in noptile albastre,
Cand lumea uita si petrece...
Luceafarul o sa-l priveasca
Cum sta nemuritor si rece!
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
Aceasta pagina a fost accesata de 2802 ori.
