De-as muri ori de-ai muri
de Mihai Eminescu
C-o bucurie trista te tin acum in brate. Privire in privire si san la san traim, Si gura ta-mi surade, si ochii tai ma-nvata Cand tinem fericirea pe san cum s-o iubim. Dar de-oi muri vreodata, copila ganditoare, Crezi c-o sa-ncet din stele mai mult a te iubi Si-o sa petrec in pace prin lumile de soare, In care-oi dainui? Nu, nu, copila scumpa!... De-i auzi in noapte, Cand vei veghea in ruga la candela de-argint, De-i auzi cum trista aripa unei soapte Te-atinge aiurind, De-i auzi vreo arpa sfarmata, plangatoare, Vuind ca jalea neagra ce geme prin ruini, Sa stii ca prin a noptii de intuneric mare, La tine, inger, vin! Si sa-mi deschizi fereastra, sa trec o boare santa Prin oalele uitate de vestejite flori, Sa mangai cu suflarea-mi a ta fata palinda, Ochii tai ganditori.
Dar de-i muri tu, inger de palida lumina, O, ce m-as face-atuncea, marite Dumnezeu? O sa te plang cu vantul ce fluiera-n ruina In rece zborul sau? Inger venit din ceriuri, oi plange al tau nume, L-oi samana-n flori palizi si-n stelele de foc, Canta-te-as ca si raul cel scuturat de spume In nopti ce stau pe loc. Si as primbla durerea-mi pe mari necunoscute, Prin stanci ce stau in aer, prin munti cu cap de fier, Prin selbele batrane si prin pustii tacute Prin nourii din cer. Pan-ce batran si palid, cu cap plesuv ca stanca, As rumpe de pe lira-mi coarde ce nu mai sun' Si as culca in piatra inima mea adanca, Cu dorul ei nebun.
De-as muri ori de-ai muri
Aceasta pagina a fost accesata de 5906 ori.
