Din cand in cand...
de Mihai Eminescu
Eu te-am iubit imi pare-un veac, tu nici macar din cand in cand,
si nici ai vrut sa alinezi al meu amar din cand in cand.
Erai frumoasa cum nu e nimic in cer si pe pamant;
Azi nu mai esti precum ai fost, frumoasa doar din cand in cand
si ochii tai ce straluceau mistuitor si infocat
Sunt osteniti si se aprind cu mult mai rar din cand in cand.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atata l-am iubit,
Dac-ai aflat in calea ta vrun solitar din cand in cand,
Care de-adancul meu amor atata de nemarginit
Macar ca-n vis sa-ti fi adus aminte iar din cand in cand.
Nu! Ai trecut din mani in mani prin toti acei oameni de rand,
Tu, trupul tau cel dulce plin le-ai dat in dar din cand in cand,
Cu al tau suflet asa cald s-adormitor nu i-ai atins,
O, si nici unul n-a-nteles atata har din cand in cand.
Cu cata inspirare eu, cu cat inalt ceresc avant
Apropiam de gura mea acest pahar din cand in cand!
O, iubeam umbra ta si tot ce e in tine, tot ce esti
si astazi daca ma gandesc, nebunesc iar din cand in cand.
Dar vai! pierduta astazi esti, orice dorinta a pierit;
Tot inca visu-l urmaresc si, in zadar din cand in cand,
Tot te mai vaz naintea mea plutind ca-n vis, pierduta da,
Cu buze supte, c-un obraz ca si de var, din cand in cand.
Pasarea Phoenix, numai ea, rasare din cenusa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai rasar din cand in cand.
Ca a mea viat-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rau.
L-al tau trecut eu ma gandesc cu-atat amar din cand in cand.
Din cand in cand...
Aceasta pagina a fost accesata de 4514 ori.
