Din valurile vremii ...
de Mihai Eminescu
Din valurile vremii, iubita mea, rasai
Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai -
si fata stravezie ca fata albei ceri -
Slabita e de umbra duioaselor dureri!
Cu zambetul tau dulce tu mangai ochii mei,
Femeie intre stele si stea intre femei
si intorcandu-ti fata spre umarul tau stang,
in ochii fericirii ma uit pierdut si plang.
Cum oare din noianul de neguri sa te rump,
Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump,
si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec,
Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec
si mana friguroasa s-o incalzesc la san,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin.
Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treci
si umbra ta se pierde in negurile reci,
De ma gasesc iar singur cu bratele in jos
in trista amintire a visului frumos...
Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind
Din valurile vremii nu pot sa te cuprind.
Din valurile vremii ...
Aceasta pagina a fost accesata de 8423 ori.
