Iubind in taina ...
de Mihai Eminescu
Iubind in taina am pastrat tacere,
Gandind ca astfel o sa-ti placa tie,
Caci in priviri citeam o vesnicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sa ma-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-un zambet faci gandirea-mi sa se-mbete.
Fa un sfarsit durerii… vin’ la sanu-mi.
Iubind in taina ...
Aceasta pagina a fost accesata de 7395 ori.