O arfa pe-un mormant
de Mihai Eminescu
Prin gandurile-mi triste si negre treci frumoasa,
Ca marmura de alba, in haine de argint,
Cu ochii mari albastri in bolti intunecoase
si desfacut ti-e parul in valuri de-aur moale...
Deasupra fruntei tale e-un mandru cerc de stele
Astfel treci tu, copila, faptura mintii mele,
Minune-a Creatiunei, s-o singura gandire
Te face ca sa tremuri: o arfa pe-un mormant.
Da, da! in viata-mi trista tu treci cu-a tale stele
Albastre si in zboru-ti tu murmuri surazand...
E-amor? copilarie?... Sunt versurile mele
Ce-ocupa a ta minte de murmurezi visand?
Surazi!... Nu plange numai la finele poemei
C-o arfa pe-un mormant.
Ah! de-as muri... tu, inger, fara sa stii vodata
Ca te-a iubit acela, ce zace in pamant,
C-un rai intreg de visuri, cerimea instelata
De cugetari inalte cu dansu-i ingropata,
Ca acea lume-ntreaga tie-a fost inchinata
Tu inocenta, alba, ai trece surazand...
Doar luna-n cer atuncea s-ar indoi in lira
s-ar suspina in noapte: o arfa pe-un mormant!
O arfa pe-un mormant
Aceasta pagina a fost accesata de 3889 ori.
