Poezie inedita a lui Eminescu
de Mihai Eminescu
Cand aud vr-odata un rotund egumen
Cu foalele-ncinse si obrazul rumen
Povestind ca "viata e calea durerii"
Si ca "pocainta urmeaza placerii"
Ma intreb: Acesta poate ca sa stie
Cum este viata, cum cata sa fie?
...
Noaptea scanteiaza cu a ei mii de stele
Varsa raze slabe pasurilor mele
Ulicioara-i stramta si din ziduri vechi
Vorbe, ras si tipet suna in urechi.
Glasuri ratacite trec prin geamuri sparte
Si din usi deschise, din zidiri desarte,
Colo, langa lampa intr-un mic ietac
Vezi o fata care pune ata-n ac;
Fata ei e slaba, de-o paloare cruda,
Ochii ei sunt turburi, pleoapele asuda,
Degetele repezi poarta acul fin
Ea-si coase ochii intr-un tort de in.
Vanata-i e buza, lipsita de sange,
Ochiul ei cel turbur nu mai poate plange
...
La ce oare dansa s-a nascut in lume
O sarmana frunza pe ocean-n spume,
O sarmana umbra orfana si slaba,
De care-n multime nimenea nu-ntreaba?
Din zori pana-n noaptea neagra si tarzie
O s-o vezi prin alba perdea stravezie
Cum mereu lucreaza ... s-abia pane goala
Frig si insomnie, lacrime si boala!
Tot ce-n asta lume mai poate pricepe
E ca de-nceteaza lucrul foamea incepe.
Negustoru-si pune panzele-nainte
Lucrul scump si harnic unor ceasuri sfinte;
El are briliante pe degete groase
Din noptile celor care ranza ii coase
Desface Ducesei(...)
In cusut cu lacrimi de o mana slaba
Panze moi, in care se tesura zile,
Vederea si somnul sarmanei copile,
Albe ca zapada ce cade in fulgi
Dar cum sunt cusute sunt bune de giulgi.
...
Cand iti trec prin minte acestea, copila
Te uiti in oglinda si iti plangi de mila;
Vreai s-o vezi chiar bine, s-o tii bine minte
Pe nefericita dulce si cuminte
Fara nici un reazem, care nu asteapta
De cat moartea, care singura e dreapta
...
In aceasta viata de mizerii plina
Singura-i amica etse o albina
Ratacita- ce stii cum - in strada
Glasul ii patrunse la a ei ureche,
Deschizand fereastra sa intre o lasa
Intre flori sa doarma si sa-i stea in casa.
Se iubira cele doua proletare
O insect' umana, una zburatoare
Fata stand pe ganduri, vesela albina
Cu galanterie de buza-i s-anina,
Ca si cand i-ar zice: "Au nu stii tu oare,
C-a ta gura este cea mai dulce floare?"
Caci tu esti frumoasa chiar ca si o sfanta
Ochiul tau cel dulce si umbrit ma-ncanta.
...
Intr-o zi copila moare, se-ntelege,
Moartea numai manile stie sa lege.
In sicriu au pus-o. Fata ei cea trasa
Era adancita insa tot frumoasa;
I-au pus flori pe frunte. Corpul ei cel fin
Ce nobil transpare din giulgiul de in!
Fereastra-i deschisa, primavara plina
In camp nu mai fuge, ci-mprejur se poarta
Incongiura capul si gura cea moarta;
Ea zboara aproape si tot mai aproape
Si vrea a amica-i d-odata s-o ingroape.
...
...
Deci cand mi se intampla s-a aud un egumen
Cu foalele incinse si obrazul rumen
Povestind ca viata e calea durerei
Si ca pocainta urmeaza placerei,
Ma intreb: "Acesta poate ca sa stie
Cum este viata, cum cata sa fie?"
Poezie inedita a lui Eminescu
Aceasta pagina a fost accesata de 4956 ori.
