Resignatiune
de Mihai Eminescu
Si eu nascui in sanul Arcadiei si mie
Natura mi-a jurat
La leaganu-mi de aur sa-mi deie bucurie;
Si eu nascui in sanul Arcadiei, dar mie
O scurta primavara dureri numai mi-a dat.
O data numai Maiul vietei infloreste
La mine-a desflorit;
Si zeul lin al pacei o, lume, ma jeleste!
Faclia mi-o apleaca, lumina-i asfinteste
Si iasma-i a fugit.
Acuma stau pe podu-ti, vecie-nfricosata
Pe podul tau pustiu:
Primeste-mputerirea-mi fortunei adresata,
T;i-o napoiez neatinsa si nedisigilata
De fericire-n lume nemica eu nu stiu.
Si Tronului in preajma ridic a mea-acuzare,
O, jude voalat!
Pe steaua-aceea merse senina zicatoare
Ca cumpana dreptatii o porti rasplatitoare,
De secoli intronat.
Aci se zice asteapta pe cei rai spaimantare,
Cei buni sunt fericiti.
A inimei adancuri vei da la-nfatisare,
Enigmei Providentei vei da o dezlegare,
Vei tine socoteala de cei nenorociti.
Aci espatriatul o patrie gaseste,
A suferintei cale spinoasa s-a finit.
Divina fiica, care-Adevarul se numeste,
Care putini o-adoara, multimea-o-ocoleste,
A vietei mele repezi frau iute a oprit.
iti rasplatesc, imi zise, in viata viitoare
O, da-mi junetea ta!
Nu-ti dau nimic acuma far d-asta indreptare.
Luai avizu-acesta pe viata viitoare
Si ii jertfii placerea din tineretea mea.
Da-mi mie-acea femeie scumpa inimei tale
Da-mi mie Laura ta!
De gropi dincolo-amaru-ti luce cu-ncamatare,
Si sangerand, rumpand-o din inima-arzatoare,
Plangeam in hohot, insa am dat-o si pe ea.
Aceasta-obligatiune la morti e indreptata
Razand lumea zicea
Caci, nu vezi, mincinoasa de těrani cumparata
Umbre ti-a dat in loc de ferice-adevarata,
La terminu-astui cambiu tu n-ei mai esista.
Istet glumea o oaste de serpi derazatoare:
Naintea unui caos de ani zeificat
Tu tremuri. Ce sunt oare zeitatile tale?
Slabului plan al lumei scorniri mantuitoare
Ce-ngeniul umanei nevoi a-mprumutat.
Ce e viitorimea de gropi invaluita?
Vecia ce-i cu care desert ni te falesti?
Mareata pentru ca e cu coji acoperita,
A spaimelor-ne proprii umbra-nuriesita,
Pe-oglinda cea pustie a constiintei omenesti.
Icoana mincinoasa de fiinti vietuitoare
Mumia timpului
De balsamul sperantei tinute in racoarea
A groapei locuinta; nu acestěa oare
ii zici tu nemurire-n febrea delirului?
Si pe speranti, pe cari le dezminte putrezirea,
Bunuri sigure-ai dat.
De sase mii ani moartea nu-si tine ea tacerea?
Vazut-a de atuncea vrun mort reinvierea
Sa-ti spuna ca dincolo vei fi recompensat?
Vazui ca zboara timpul spre tarmurile tale;
Natura inflorind.
Ca ramanea in urma-i cadavru demn de jale,
Ca nici un mort nu iese din umbra groapei sale
Si totusi credeam tare divinul juramant.
Orice placere-n lume ti-am junghiat-o tie
Acum m-arunc la tronu-ti acel judecator,
Caci surd despretuit-am a lumei flecarie,
Numa-n a tale bunuri credeam cu frenezie,
Acum cer recompensa-mi, divin rasplatitor!
Eu imi iubesc copiii cu egala iubire!
Din sfere nevazute zise-un geniu divin.
Sunt doua flori el zise asculta, Omenire,
Sunt doua flori espuse l-a omului gasire:
Speranta-i una, pe alta Placerea o numim.
Si cine-ati frant in lume numai una din ele,
Cealalta n-o aveti.
Cine nu poate crede, sa guste. E-o parere
Eterna ca si lumea. Renunte cel ce spera.
A lumei istorie a lumei e judet.
Tu ai sperat rasplata ti-a fost dar acordata
Speranta-i bunul care norocu-ti destina.
Putusi sa-ntrebi pe-ai vostri filozofi vreodata:
Ce se refuza unei minte-ntraripata
Nici insusi vecinicia nu mai poate reda.
Resignatiune
Aceasta pagina a fost accesata de 7845 ori.
