Si oare tot n-ati inteles (varianta)
de Mihai Eminescu
Si oare tot n-ati inteles Cum nu mi-i lumea draga, Cand cu nimic nu m-am ales Din viata mea intreaga. Cand al meu cuget mistuit De-o stranie parere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Si a pastrat in fundul sau Ca in cenusa rece Taina parerilor de rau Dupa un vis ce trece. Ca un luceafar rasarit Din linistea uitarii Dand orizon nemarginit Singuratatii marii, Nainte de-a luci deplin Menit ii pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Calatorind spre dansul. Si totusi va luci in veci Aprins de zeul Amor Si ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. In urma lui un dor nespus S-alerg o sa m-alunge, Desi se nalta tot mai sus Ca sa nu-l pot ajunge. Va ramanea necunoscut, Va stapani departe, Cum stapaneste pe trecut Intins, eterna moarte. Caci stapaneste tot ce-a fost Si tot ce o sa vie Si cate nu avura rost Si nu au fost sa fie. Cate iubiri fara-nteles, Cate-ntelepte-asemeni, Cate cu moartea s-au ales A fi surori de gemeni. Cate amoruri se jurau Sa tie pe toti vecii, Pe cand de flori se scuturau Alaturi liliecii, Si-au prefacut pe-acest pamant A noastre vieti in stepe Si ne-au patruns de-un farmec sfant Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veti intreba, Nebuna si infama: Nici voi sa stiu cararea sa Si nici chiar cum o cheama. Ea sufletul mi-au mistuit C-o stranie parere Din viata mea, necontenit Prilej pentru durere.
Si oare tot n-ati inteles (varianta)
Aceasta pagina a fost accesata de 4240 ori.
