Basmul lui Arghir
de Mihai Eminescu
Frunza verde fag,
Dorule sarac,
Lautar pribeag
Vin', de-mi zi cu drag.
Vin', de-mi zi sa-nsir
Tot din fir in fir,
Basmul lui
Arghir,
Cel cu par de fir,
Singur sa ma mir.
Fost-a cand o fost,
Ca de n-ar fi fost
Nu-i s-ar sti de rost.
Fost-a imparat
Mandru luminat
Ce avea cetate
De-nalte palate,
Cu rumuri de fier
Ce lovea in cer
Si-n mijloc statea
Si mi se-nalta
Mandra manastire
Loc de pomenire,
Manastire-nalta
Cum n-a mai fost alta.
Si asupra ei
Mari, ca-mi vedeai
Ca in loc de cruce
Soarele straluce.
S -avea-mparateasa
Tanara, frumoasa
Ca floarea de nalba
Ca lacrima alba,
Pe fruntea senina
C-o stea de lumina.
Si-avea trei feciori
Ca si trei bujori
Vara-nfloritori.
Frunzulita tei
Da din ei tustrei,
Cine-mi era cine
Cu ochi de lumine,
Cu statura-nalta
Ca dalia-nvoalta,
Gingas de mijloc
Si cu viers de foc?
imi era
Arghir
Cel de trandafir
Cu parul de fir
Si-mparatu-avea
Langa curtea sa:
O mandra gradina,
De miroase plina
Si roiuri de-albine,
Prin florile dalbe
De naramze albe
Gradina de flori
De pomi roditori
Si de sarbatori.
Dar de te duceai
De nu te pierdeai
Prin umbre racori
Prin carari de flori,
Iata, mari, iata
Ca-mi dadeai deodata
D-un pom de gradina
Cu flori de lumina
Ce-nflorea in zori
Pe la cantatori
Iar la zi n-amiaza
Scutura de raze
Inflorita-i leasa,
Iar la miez de noapte
Rodea mere coapte,
Mere de-aur mari
Cu samburii tari
De margaritari
Basmul lui Arghir
Aceasta pagina a fost accesata de 3403 ori.
