Doina
de Mihai Eminescu
Ce sta vantul sa tot bata
Prin frunza de tei uscata
Si frangandu-i ramurile
Sa loveasca geamurile?
Iara tu de ce suspini
Cand privesti peste gradini?
Nu mai sta de tot ofta
Si in gand nu ma mustra,
Ca atunci te voi uita
Cand nu s-or mai arata
Langa mare raurile,
Langa drum pustiurile,
Luna si cu soarele
Si-n codru isvoarele!
Vei avea de suspinat
Cand vei sti ca te-am uitat,
Cand vei sta ca sa ma-ngropi,
Pe cararea dintre plopi,
S-atunci vantul o sa bata
Prin frunza de tei uscata,
Scuturand-o, risipind-o,
De ti s-o ura privind-o.
Doina
Aceasta pagina a fost accesata de 2997 ori.
