Ah! dac-as fi ce am fost
de Mihai Eminescu
Ah! dac-as fi ce am fost
O floare-nca virgina in santul adapost
A halelor marete din casa parinteasca
Cum sa-l ador as sti eu - ar sti sa ma iubeasca.
De-as avea sufletul meu de-atuncea, visele mele limpezi de copila, amorul meu clar ca apa izvoarelor, cugetarile mele umbrite de un trai linistit, ca florile negrelor zidiri... Cum l-as iubi... Sufletul meu... cum s-ar inlantui de o gandire-a lui... cum i-as mangaia fruntea lui mareata... cum i-as aluaniga gandirile negre c-o sarutare umeda si copilaroasa!... Dar ce-am acum? Acest suflet deflorat de un mizerabil... aceste cugetari intunecate, care au apartinut altuia in inselaciune, care cu gura amarata de-o cruda realitate ar mai putea recapata acel miros al tineretii, acea candoare angelica a zilelor mele de copila.
Chiar acest corp, care se zice ca e frumos, a fost profanat de imbratisarile unui tradator si imi este rusine ca privirea lui sa se opreasca asupra mea.
Si umeda sa para muiata de lumina
A ta frumoasa haina... incat aa tai miscare
Sa se oglinde dulce in cretii hainei tale
si corpu-ti nalt si dulce prin ele sa transpara
Cand m-a vedea sa stie incalte - ce-a pierdut!
Atata mangaiere imi pot eu da si mie.
Ah! dac-as fi ce am fost
Aceasta pagina a fost accesata de 3468 ori.
