O, de-ai sti cum soapta ta divina
de Mihai Eminescu
O, de-ai sti cum soapta ta divina
Deschide-al visurilor labirint,
Ca ce vad eu in privirea-ti senina
N-a vazut nimeni, nimeni pe pamant.
E-atata scris s-atat nu-i scris in sine,
incat ar trebui un trai de sfant
Ca sa-nteleaga soapta ta surprinsa,
Privirea ta cea dulce si aprinsa.
si de-ar pricepe-o... stii tu ce ar zice
Acel fara de seaman muritori?
ti-ar impleti cununi de aurite spice?
Ghirlanzi de stele mestecate-n flori?
Ar tremura de vorba ce i-ai zice,
S-ar bucura de-amor si iar de-amor?...
Ce-ar zice e... o stiu si eu ti-o zic:
Privind in ochii-ti n-ar zice nimic.
Caci ce-i de zis, vazandu-te pe tine,
Ce e de zis la frumusetea ta!
Sa-si smulga parul cand gandeste-n sine
Ca nu-i pe lume fata ca a ta,
Priviri c-a tale-albastre si senine,
San ca al tau de alb o calda nea
Umeri c-ai tai de vergina zapada,
De aur bucle-asa frumos sa sada.
O, lasa-ma sa mangai a ta frunte,
Sa plec pe sanu-ti capu-mi obosit.
O, de-ai sti cum soapta ta divina
Aceasta pagina a fost accesata de 5240 ori.
